Dobiacco

Bike.Climb.Bike ziua 9

Link catre poze.

Link catre jurnalul Mihaelei.

Astazi va fi ziua cea mare in care vom trece muntii din Austria spre Italia. De fapt a trece muntii e mult spus, pentru ca nu avem de urcat mai mult de 1000m, dar totusi va reprezenta pentru noi cel mai inalt punct prin care vom trece pana la urcusul final spre Courmayeur. Mike e putin speriat de perspectiva diferentei de nivel pe care trebuie sa o parcurgem astazi, mai ales din prisma genunchiului necooperant cu care se chinuie de cateva zile incoace.

Incepe o noua zi.

Incep sa se vada in departare Dolomitii.

Cautand zmeura prin padure.

Parasim si ultimul nostru loc de cort de pe malul Dravei si pornim spre Lienz, ultimul orasel din Austria prin care vom trece astazi. Trecem pe langa gare unde sunt vedem o groaza de biciclete pentru inchiriat. Cred ca sunt un fel de pachete oferite de cfr-ul lor de genul inchiriezi bicla, te urci cu ea in tren, te plimbi cat vrei si o lasi in alta gara daca e cazul.

In Lienz reusim pentru prima data sa ratacim si pista de biciclete, astfel incat inaintam cam 5 kilometri pe drumul national care urca spre Dobiacco inainte de a reintra din nou in pista de biciclete. Cand reintram in cele din urma, dam de un puhoi de oameni care se varsa la vale. Azi e duminica, o duminica cu vreme frumoasa asta ca nu ar trebui sa ne mire chestia asta. In schimb ce ne mira e ca toti merg la vale si nu la deal, astfel incat in vreme ce noi ne scuipam plamanii pe pante de 10% trec pe langa noi sute de biciclisti ce se bucura de aceasi coborare. Putin frustrant, mai ales avand in vedere proportiile.

Castigam usor usor inaltime si ne apropiem treptat de Dolomiti, pe care nu i-am mai vazut de aproape doi ani de zile. In momentul respectiv am stat doua saptamani aici, doua saptamani incredibil de frumoase, presarate cu foarte mult alpinism, ceva trekking si ceva bicicleta. Mi-ar place sa revim, chiar sunt un loc aparte din Europa, e totusi munte dar e altfel de munte decat gasesti in alte locuri. Biruim in cele din urma urcarea si ajungem in primele satuce italiene din drumul nostru, San Candido, dupa care Dobiacco. Din San Candido luam si o harta rutiera pentru nordul Italiei, nu la o scara foarte buna dar acceptabila pana la urma. E interesant cat de mult se schimba si specificul localitatilor, si specificul oamenilor care merg pe pistele pe bicicleta. Daca in Germania toti erau foarte riguros echipati, in Italia populatia biciclista are o alura multa mai pestrita.

Alpinistul de lemn.

Inainte de Dobiacco parasim si pista de biciclete pe care am mers ultimii 300 de kilometri, doar pentru a intra pe alta pista de biciclete care coboare pe Val de Pusteria spre Muhlbach. De aici vine si reversul medaliei pentru noi, respectiv tot ce am urcat pana acum va trebui si coborat. Si din fericire coborarea e lunga si placut, aproape 50 de kilometri din Dobiacco pana in Muhlbach. In mod surpinzator partea aceasta a Italiei imi place mai mult decat urcusul dinspre Austria, si nu din cauza diferentei de efort. Parca e mult mai multa istorie aici, mult mai multe satuce cu biserici vechi, cimitire cocotate pe varfuri de deal, cu mici lacuri de acumulare de o culoare ireala, totul cuplat cu Dolomitii care arata mult mai spectaculos din partea asta.

In departare e si Punta Fiames, un traseu pe care am fost cu Mihai acum 2 ani.

Probabil Tofana di Rose.

Casute pe malul lacurilor.

Pedaland spre un cimitir din varful unui delusor.

Nu stiu daca mi-as putea imagina un loc de veci mai frumos.

Ne oprim de data aceasta cu o ora inainte de lasarea intunericului, pe o pajiste dintre doua sate, langa un loc propice de scaldat pe malul raului. O ocazia scaldatului traim si live fenomenul numit hochwasser. Pana aici la o groaza de treceri de pod erau semne cu atentie in caz de ape mari, semne ce pareau cam desuete tinand cont ca nivelul apei era in general cu 2-3 metri sub podet. Asta pana in seara respectiva cand mergem si noi sa ne scaldama, in albia pietorasa a raului vijelios. Si ne asezam noi linistiti pe malul apei si ne pregatim sa ne spalam cand vedem cum apa pare sa creasca usurel usurel. Asta e, zicem ca n-am calculat noi bine si ne dam 1 metru mai in spate, in alte cateva minute apa era iar la picioarele noastre. Pana la urma ne retragem pe malul mai inalt si reusim sa ne spalatacim. In interval de 20 de minute cred ca a crescut nivelul cu cam 20-30 de centrimetri, desi in ziua respectiva nu parea sa fi ploaut de loc in zona, nu vreau sa ma gandesc ce se intampla atunci cand ploua torential cateva zile.

De acolo coboram.

Gradina noastra in seara asta.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Stele pe langa Prora
Orasele hansei, si din nou o noapte sub stele.

Din nou Mihaela a scris un jurnal mai mult decat bine documentat si detaliat, astfel incat dupa weekend-ul trecut cand am scris independent 2 jurnale ce au iesit extrem de asemanatoare, am zis sa nu mai dulblam si de data aceasta efortul. Totusi un pic de exercitiu la scris nu strica niciodata, astfel incat am […]

La Sorgente
Bike.Climb.Bike ziua 15

Linkcatre jurnalul lui mike.Linkcatre poze.Linkcatre bikemap. Astazi e ultima zi a periplului nostru din Romania pana la poalele Mont-Blancului. Nu mai sunt decat 55 de kilometri, e adevarat cu destul de multa urcare, dar totusi distanta paleste in comparatie cu kilometri acoperiti pana acum. Nu stiu daca stiti senzatia pe care o ai, aproape de […]

DSC_5036
Maroc – Final de poveste

Ziua 14- Prin Valea Oamenilor Fericiti Ultima zi in munti incepe cu un mic dejun udat cu cel mai bun ceai baut pana acum in Maroc, semn ca fetele care se ocupa de gîte- ul la care am tras vor fi niste bune bucatarese cand le-o veni vremea de martis. Desavarsim dimineata cu unt, miere, […]

6 thoughts on “Bike.Climb.Bike ziua 9

  1. Radule, felicitari pentru excursie!
    Banuiesc ca este o incantare sa faci un astfel de circuit cu bicicleta, fara stresul traficului dela noi si fara sa fii privit ca picat de pe luna. Asta este o experienta pe care as dori sa o incerc si eu, insa va trebui, in primul rand, sa-mi fac curaj (mai ceva ca pe o vale de abrupt) si sa dau piept cu mocofania soferilor mioritici, iar in al doilea rand, brr, sa-mi cumpar o bicicleta de trekking.

    Succes la maratonul Pietrei Craiului!

  2. Noi am evitat prima problema iesind din tara direct din Oradea, practic daca vrem sa ne plimbam cu bicla prin Romania putem sa ne plimbam prin weekend.

    Iar despre bicicleta nu cred ca e necesara o bicla de trekking, merge la fel de bine si cu un mtb cu cauciucuri mai subtiri.

  3. L-am nimerit cam din intamplare la un magazin de bicle. Am intrat cam fara sperante sa intreb daca asa ceva si cred ca cineva tocmai il daduse jos de o bicicleta ieftina, inlocuindu-l cu ceva mai usor. Parca am dat pe el ceva de genul 30 de roni. Poti incerca pe la magazinele de biciclete care au si service, poate ai acelasi noroc.

    Am vazut ca se pot comanda si din afara doar ca vin ceva mai scumpe, pe undeva pe la 20 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>