Saua Batrana

O dimineata perfecta

Un pic mai multe poze aici.

Cand am ajuns in Bucuresti duminica seara Mihaela mi-a trimis un filmulet peste care sa ma uit, in filmulet plin de viata despre o calatorie de 5 saptamani in Chile. Si filmuletul se termina cu o intrebare foarte interesanta, si anume daca putem cu adevarat sa fim fericiti pe acest pamant.

Eu sincer cred ca da, si daca acum cativa ani credeam ca pot fi doar cateva momente imprastiate de-a lungul firului timpului, momente in care totul se leaga si in care simti ca faci parte integranta din momentul pe care traiesti, si in momentul in care stii ca nu ai vrea sa fi nicaieri in alta parte pe lumea asta, si nu ai vrea sa faci nimic altceva in momentul respectiv. Un fel de contopire cu clipa, fara trecut, fara viitor, in care te incadrezi perfect ca o piesa in imensul puzzle reprezentat de lumea asta. Cam asa era si duminica dimineata, cand in ciuda unei prognoze cat de poate de pesimiste alergam la vale pe culmea doamnele, cu o mare de nori la picioare.

Povestea turei nu e nici foarte simpla nici prea complicata, dupa ce sambata am fost impreuna cu Mihaela si Cosmin la Semimaratonul din Brasov organizat de CNPT, am hotarat ca e pacat sa fi batut drumul pana aici doar pentru 2 ore de concurs, astfel incat am hotarat sa raman impreuma cu ei in speranta unei zile cu vreme cat de cat decenta in Busteni.

Sambata ploua destul de serios dupa-masa, seara si noaptea, astfel incat sunt convins ca la cata apa poate sa fie chiar daca o sa fie cumva vreme buna dimineata pe la jumatatea zilei sigur o sa dea o ploaie torentiala dintr-o furtuna de vara. Cosmin si Mihaela se hotarasc sa urce pe Pripon, eu nu prea am nici un plan anume dar ma hotarasc sa ma trezesc la 5:45 pentru a vedea daca totusi e vreme buna. Si surpriza, dupa ploaia torentiala de la 4, la 6 norii incep sa se ridice.

De dimineata

De-ale Bucegilor.

Sar in echipamentul de alergat, si o iau la deal pe Plaiul Munticelu, cu bateriile destul de secate dupa concursul de ieri, astfel incat ritmul e mai mult unul de semi-plimbare, cu multe pauze de poze. Binenteles ca e pustiu, in schimb e foarte interesant felul in care lumina soarelui cade oblic printre copacii. Nu cred ca am mai fost niciodata la ora asta pe vreo poteca prin Bucegi, si lumina are un dar de a infatisa lucruri vechi in vestiminte noi.

Tot copacii sunt incarcati de apa, si desi ploaia s-a oprit de cateva ore inca mai cad stropi grei de pe frunzele lor, iar cand o pala de vant mai agita putin atmosfera o auzi de departe dupa zgomotul stropilor ce alearga prin padure.

Valea Cerbului, patata de zapada ca un dalmatian

Aproape de Omu.

De alergat alerg si eu, pe acolo pe unde se poate, in sus pe o vale a cerbului inca acoperita in multe locuri de zapada. Dau si de mazariche de la grindina de ieri, si de zapada proaspata pe sus, si de o liniste totala si de o atmosfera foarte linisitita. Pe sus incepe sa se ridice totusi ceata, si Obarsia si Omu sunt din cand in cand invaluite de ceata. Urc cu spor pe un un picior inierbat si ajung la Omu la fix cand se lasa si ceata, si incepe un vant rece care imi cam intra in oase. Fiind singur, nu a fost Mike care sa ma traga de urechi dimineata si care sa ma puna sa-mi iau macar o geaca subtire, astfel incat sunt doar in pantaloni scurti si tricou, cu doua batoane de Fagaras pe care le-am mancat pe acoperisul Bucegilor.

Intr-un fel vulnerabil, poate un pic iresponsabil, poate putin nebun, stiu ca in anumite situatii cu ce am pe mine treaba poate sa nu fie prea roz. Dar stiu in acelasi timp ca daca e pot sa cobor cam din orice parte a muntelui in 30 de minute pana la un oarecare adapost, si stiu totusi sa-mi dau seama de semnele de inrautatire rapida a vremii. Semne ce par sa intarzie, asa ca la Omu zic ca poate ma ma lasa ploaia cateva ore si incep sa cobor spre Saua Batrana. Cum incep sa cobor de la Omu ies si din ceata, se opreste si vantul si pe masura ce merg incepe sa apara si soarele si o superba mare de nori spre Moeciu. Si eu alerg la vale pe o poteca numai buna de alergat, la 9 jumatate dimineata, cu o lumina superba care batea numai bine din spate, cu un zambet de toata frumusetea, si pe fata si in suflet. E poate greu de exprimat in cuvinte, dar sunt momente in care imi dau seama ca e ata de multa frumusete pe lumea asta. It just felt right.

Cu norii la picioare.

Semet.

Just right.

La Batrana ma intalnesc cu 3 turisti care dormisera peste noapte acolo, si care se bucurau si ei de dimineata perfecta si neasteptata de care aveam parte. Ma vorbim despre zone ale Bucegiului pe unde nu am ajuns inca, ii rog sa-mi faca si mie o poza, si plec mai departe, coborand pe Valea Doamnele pana la Pestera. Pe la mijlocul vaii iau si o pauza la soare, pe principipul ca daca tot tine vremea cu mine macar sa ma bucur si eu de ea, asa ca stau pret de un sfert de ora la soare.

Cloud running.

Palarie intr-un picior ghici ciuperca ce-i.

Aproape de pestera ma intalnesc si Harciogul care urca spre Obarsia cu 2 spre Obarsia cu 2 prieteni, eu merg mai departe pe Plaiul lui Pacala pe unde in mod normal se poate alerga, dar pe unde eu nu prea mai am energie, asa ca mai mergand, mai alergand ajung in cele din urma la Balcon, un fel de chestie din lemn care da bine in poze si pe care am pozata in diferite anotimpuri, dupa care din nou in ceata la Piatra Arsa, si din nou dupa doar 5 zile la vale pe Jepii Mari. Dupa cum ziceam am dezvoltat o relatie deosebita cu poteca asta, si desi a fost mai faina data trecuta pe ploaie mi-a placut foarte mult si acum. 1000m diferenta de nivel la coborare, fara nici un fel de respiro, in serpentine foarte bune de alergat in partea inferioara, clar daca ar fi sa aleg o varianta de a ma da jos din platou as alege fie Jepii Mari fie Piatra Arsa, in functie de locui in care ar trebui sa ajungi.

Privind spre Leaota

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

La alergat in Wilder Kaiser
Wilder Kaiser – ziua 1, explorand muntii salbatici ai craiului (in varianta germana).

Urmeaza o serie de jurnale mai mult sau mai putin scurte ce vor detalia in parte concediu nostru din vara aceasta. Nu am de gand sa fac aceasi greseala ca dupa primul concediu din Mont Blanc si din Dolomiti, cand desi mi-am propus sa fac acelasi lucru am reusit sa-l aman suficient de mult pentru […]

Braduse de primavara
Din Comarnic pana in Sinaia

Aveam chef de o tura de alergat sambata, si cum mike avea examen in ziua respectiva am incercat sa gasesc lume care sa mai fie interesata de ceva alergat pe undeva pe Valea Prahovei. Dupa ce-am mai intrebat in stanga si-n dreapta singurele persoane interesate care s-au anuntat au fost Corina si Cristina. Ne hotaram […]

DSC_1560
Postavaru Night 2015, primul concurs de la operatie si din nou la Malaiesti.

Un prim concurs dupa operatie, din nou la Postavaru Night dupa 4 ani, cateva ganduri despre echipamentul la concursurile de schi de tura si de bicla si o plimbare de relaxare pana la Malaiesti.

5 thoughts on “O dimineata perfecta

  1. Wow! Nu-mi vine sa-mi cred! Dar trebuie sa-mi vina a crede 😀
    Marea de nori e superba… Se pare ca insistenta e rasplatita din plin, stii tu ce stii :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>