Prima zi de pedalat in Columbia

Atunci cand facem dreapta de pe Panamericana pentru a scapa de trafic dam de o urcare cat se poate de cranncena. Sau poate dar pare crancena datorita bicicletelor incarcate si datorita faptului ca suntem deja la 2700 de metri. Ma linistesc in schimb atunci cand ma uit in spate si cand o vad pe Mihaela impingans cu spor bicla asta nu ca eu as merge mult mai repede pe ea. Deci clar, urcarea chiar e crancena, nu doar pare caci Mihaela nu impinge prea des bicicleta la deal.

Dimineata de astazi a fost pana acum in mod egal interactiva si diversa. La incepul ne-au stat inimile in loc atunci cand am vazut valizele stivuite peste bicicletele noastre si atunci cand am vazut ca una din cutii abia se mai tinea laolalta.

Dupa care am rasufat usurati cand am vazut ca parea relativ intact continutul cutiilor, asa ca ne-am vazut tacticosi de micul dejun si de asamblarea lor. Asta pana cand autogara s-a aglomerat si ne-am nevoiti sa evacuam zona si sa plecam in cautarea unui magazin de biciclete pentru a regla un schimbator.

Dupa care din nou mi-a stat inima in loc cand la 5 minute de la plecarea din autogara era sa fiu jefuit si sa raman fara telefon atunci cand un tip pe motor a incercat sa mi-l insface dib mers in timp ce ma uitam pe google maps. Vederea periferica si instinctul au functionat si l-am strans mai tare in mana, in urma contactului telefonul a zburat in fata si a aterizat pe asfalt. Halal intrare in Columbia, din fericire fara urmari si cu o lectie invatata dupa dupa un dialog cu mecanicul de la service-ul de biiclete: telefonul nu se verifica niciodata in strada.

Am rasuflat din nou usurati dupa ce am rezolvat si cu schimbatorul si dupa o prima repriza de ploaie numai buna de aranjat lucrurile pe bicla si de facut cumparaturi. Dupa care hop pe o sa si inapoi la inceputul postarii si la urcarea crancela de la plecarea din Pasto. Urcarea continua pret de 6 kilometri, distanta in care urca peste 550 de metri diferenta de nivel pana. la aproape 3300 de metri. Cred ca e un preview cat se poate de bun petru ceea ce o sa urmeze in continuare in America de Sud.

Pe drum avem timp sa ne dam seama ca mai avem multe de invatat la capitolul spaniola dar si ca nu e alta modalitate mai buna de exersat decat sa fii nevoit sa o folosesti. Observam in acelasi timp ca in Columbia politia e imbracata si echipata ca trupele SWAT, cu armura si pusti automate dar per total drumul e pitoresc extrem ds linistit. Din categoria curiozitatilor la un moment dat a trecut pe langa noi o procesiune cat un sat, pe ritmuri de muzica latino, cu cupluri tinere calare pe motorete si un alai de masini din care se auzea muzica. Am fost absolut convinsi ca e o nunta pana cand a trecut pe langa noi cosciugul.

In rest la final de zi rasuflam din nou usurati atunci cand dam de un loc dw cort numai bun si adapostit, iar somnul pe minus si jet lagul pe fac sa ne culcam ca si curcile la 6 si jumatate seara, numai pentru a ne scula la 4 dimineata fara somn si cu timp de scris postari pe blog. Nu de alta dar din pacate se anunta o dimibeata si o zi ploiasa.

Plecarea din Pasto, o aglomera de 500.000 de locuitori in depresiunea din departare.

Arta murala in Columbia, si inca o pauza de ploaie. Desi nu suntem in sezonul ploios programu zilei pare sa fie ploaie, burnita, soare. Dupa care o ia de la capat…

Se termina asfaltul iar pantele devin din ce in ce mai abrupte. Periferia prin care pedalam e specializata in fabricarea si arderea caramizilor.

Un prim curcubeu, la cat de ploioasa pare sa fie vremea ceva imi spune ca vom avea parte de mai multe…

In departare, la 500 de metri sub noi Pasto, punctul de plecare in mica noastra expeditie.

Inmormantarea pe ritmuri latino. Pana cand am vazut cosciugul eram absolut convinsi ca e vorba de o nunta.

Plante noi, locuri noi. Inca pare putin ireal ca sunt la 8 mii de kilometri de casa…

Locul de cort pentru seara asta, adapostit, in spatele unei case parasite, cu iarba proaspata si poate cel mai important : adapostit de vant.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Coborarea din munti si inceputul drumului spre Cotopaxi.

Exista mai multe grade de epic si epicul din Anzi nu se compara cu cel din Carpati Cotrobaim prin desagi si mancam si ultimile doua chifle si ultima conserva de ton. Azi nu ne mai facem iluzii ca o sa terminam repede cu urcarea, caci cand harta zice 4km in linie dreapta, ne asteptam de […]

31 de tunele si Canon de Pato

Pentru astazi am planificat o zi lunga, caci ne doream sa ajungem intr-un orasel de la poalele Cordilierei Blanca si sa luam o zi de pauza dupa zece zile continue de pedalat. In plus, cum drumul avea sa ne coboare la 1200 m in valea accidentata a unui rau, nu erau sanse prea mari sa […]

O zi prin Banatul Epic

O zi in prag de primavara prin Banatul epic, cu miros de primavara, poteci de bicicleta si momente suprarealiste.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *