Traversarea Cindrel – Sureanu, tot in saua bicicletelor

Luna august a fost luna traversarilor semi-epice. Spun semi-epice pentru ca atat traversarea de mai jos cat si traversarea Busteni-Siriu au fost limitate la zilele unui weekend. Pentru a fi iesit cu adevarat ceva epic ar fi fost nevoie de mai multe zile, de o directie constanta si muntii, kilometri, metri urcati si intamplari s-ar fi strans de la sine.

Ziua 1: poteci rupte de motoare de enduro, platouri inierbate, lumina de aur si noapte la foc.

Pentru noi tura incepe cu cautarea unui loc de parcare langa gara din Sibiu caci dupa o zi si ceva de intreptat spre vest v-a trebui sa ne intoarcem cu trenul inapoi. Incercam sa incropim un traseu spre Paltinis prin Padurea Dumbrava si pe o muchie de deasupra comunei Rasinari doar ca situatia din teren nu se potriveste prea bine cu planul nostru si dupa ce reusim sa ratacim putin traseul dam de o poteca care desi e marcata cu un traseu de bicicleta are bucati prin care motoarele oamenilor care fac enduro au sapat santuri adanci.

Dintre tot muntii prin care am fost pana acum Cindrel-ul cred ca e muntele care a avut cel mai mult de suferit in urma motoarele. Rotile turate derapeaza pe urcari, sapa santuri si arunca pietre, dupa care vin ploaia si suvoaie si in cativa ani orice bucata mai abrupta de poteca se transforma intr-un veritabil sant. Si totul se intampla pe trasee turistice fara prea multe ganduri la repercursiunile pe termen lung. Si nu e treaba deloc usoara sa repari santurile respective…

Cam asa decurge prima parte a zilei, e aproape ora 12 si noi inca nici n-am ajuns la Paltinis asa ca atunci cand dam in cele din urma de asfalt fugim de potecile ravasite de enduristi si facem ultimii 15 kilometri pe sosea. Supriza vine cand nu gasim nici un magazin in Paltinis pentru a face aprovizionarea, trebuie sa ne multumim cu un Kurtos Kalacz, cu core si cu un sandwich luat la suprapret.

De aici continuam intr-o urcare ceva mai domoala pe Creasta Cindrelului printr-un peisaj ce imi aduce aminte de Harz si de Germania. Sunt Aceleasi paduri intinse de conifere, aceleasi plaiuri domoale si intinse si acelasi peisaj plat. Monotonia e intrerupta doar de jeep-uri si de un tractor ce cara o mica caruta cu turisti si brusc tot farmecul montan al Cindrelului se destrama. Cumva e greu sa te simti la munte cand pe langa tine trec jeep-uri, tractoare si motoare de enduro. Parca e frumos dar nu prea.

Liniste se face abia dupa refugiul de la Canaia si ajungem pe varf in contratimp cu toti turistii, cu o ora si putin inainte de apusul soarelui. In departare se vede culmea pe care trebuie sa coboram spre Oasa si peste drum e Lotrului, un loc in care ar fi de ajuns pe bicicleta dar prin care probabil e considerabil mai multa aventura ca in Cindre.

Coborarea merge repede in lumina de aur a apuslui iar noi suntem in cautarea unui loc de bivuac. In gasim atunci cand trecem si de ultimele stane, la marginea padurii, complet echipat cu masa, cu lemne de foc la indemana si cu o luna plina ce isi face aparitia dupa apusul soarelui. Dupa festinul compus din sandwich-ul din Paltinis si doua batoane cu cereale ne culcam chiar langa foc. Noaptea e chiar racoarasa iar lemnele de brad cu care tinem in viata focul mergand ard repede asa ca in prima parte a noptii punem lemne pe foc cu randul. Spre dimineata adoarme si focul, somnul adanc ne cuprinde si pe noi iar urmatoarea trezire e abia cu venirea zorilor.

Ziua 2: Afinari, afine, Kurtos, Sureanu, Varful Negru si fuga dupa tren.

Dimineata in vreme ce incepem sa strangem lucrurile isi fac aparitia primii afinari. “Ati dormit aici?”, “Nu v-a fost frig?” urmate si de curiozitatile noastre “Cum va dati seama ca n-au fost alti afinari inainte pe unde mergeti voi?” “Cam cat kile se strang dupa o zi de cules?”. Pana la urma in schimb dupa ce se astern si afinarii la cules ne asternem si noi la drum caci e cale lunga pana departe.

In schimb pe coborarea spre Oasa dam si noi de locuri pe unde nu a calcat picior de afinar anul acesta si ne face plinul de afine. Urmeaza o coborare faina spre lacul Oasa ce ar fi si mai faina dar nu ar fi si pe aici in formare santurile provocate de motoarele de enduro. Odata ajunsi la Oasa incepem sa inconjuram lacul, facem din nou aprovizionarea cu Kurtos si cu cola si incepem urcare spre Sureanu.

Acum de Sureanu recunosc ca habar nu aveam pana sa ajung pe aici ca exista o statiune de schi in muntii astia. Si dupa ce am vazut-o inca nu-mi explic ce cauta statiunea asta aici, in creierii muntilor, in fundul unui forestier de 20 de kilometri. La fel cum nu-mi explic cat de plin e de turisti aici chiar si in mijlocul verii.

Dar nu-i bai, forestierul e intr-o stare chiar buna si noi mai recuparam din timpul pierdut si repede pana sub Sureanu. Fix pe ultima bucata de urcare imi iau o noua mini cazatura si mai adaug o julitura la genunchi la colectia destul de diversificata de vara asta. Cumva se face ca nu trece o saptamana si bifez o noua mini-cazatura cu semnul de buna purtare aferent.

Dupa Sureanu ne miscam pe creasta Sureanului cu destul de mult spor facand slalom printre turmele de oi pana sub Varful Negru, unde drumul dispare si unde un cioban ne explica ca daca vrem sa continuam pe creasta avem in fata o ora de carat bicicleta in spate printre jnepeni. E deja ora 3, un drum forestier se lasa in dreapta spre Raul Mare si ne dam seama ca daca voi continua pe muchie spre Cugir nu o sa avem absolut nici o sansa sa prinde vreun tren inapoi spre Brasov.

Asa ca lasam infamul varf Negru pentru alta data si incepem coborarea pe un forestier lung cat o zi de post pana in Cugir, de aici mai manca o paine pana in gara din Sopot unde aflam ca trenul pe care speram sa-l prindem nu opreste aici. Deziluzie si soc, pana cand aflam ca mai e un tren peste o ora din Vintu de Jos asa ca mai bagam un contratimp individual impotriva orarului CFR pana acolo. Ajungem cu 10 minute inainte de a pleca trenul, incheiand asftel inca una din traversarile pe care speram sa le fac vara asta.

Track-urile turei aici:

https://www.strava.com/activities/679701206
https://www.strava.com/activities/679701852

Pregatiti sa infruntam ultimul urcus spre Cindrel.

Pregatiti sa infruntam ultimul urcus spre Cindrel.

Varful Cindrel invaluit de ceata.

Varful Cindrel invaluit de ceata.

Platouri inalte si inierbate, numai bune de biciclit.

Platouri inalte si inierbate, numai bune de biciclit.

Inca putin pana pe varf.

Inca putin pana pe varf.

Lumina de august.

Lumina de august.

Locul de cort din seara aceasta, echipat cu o masuta chiar bine cladita.

Locul de cort din seara aceasta, echipat cu o masuta chiar bine cladita.

DSC_5693.jpg

Dimineata pe racoare, ciobani spuneau ca noaptea anterioara a fost prima cu bruma din sfarsitul acesta de vara.

Dimineata pe racoare, ciobani spuneau ca noaptea anterioara a fost prima cu bruma din sfarsitul acesta de vara.

Coborararea spre lacul Oasa.

Coborararea spre lacul Oasa.

Bomba calorica a campionilor, Kurtos Kalacz si Cola.

Bomba calorica a campionilor, Kurtos Kalacz si Cola.

Urcam cu spor spre Sureanu.

Urcam cu spor spre Sureanu.

Portret de ciclist in momaia adapost.

Portret de ciclist in momaia adapost.

Momente de odihna dupa ce am alergat in ultimul hal sa prindem un tren inapoi spre Sibiu.

Momente de odihna dupa ce am alergat in ultimul hal sa prindem un tren inapoi spre Sibiu.

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Din Caineni spre saua Apa Cumpanita, inca 2 muchii sudice explorate pe MTB

Sa ajungi in creasta Fagarasului pe bicicleta nu-i treaba usoara si in general te astepti sa cari sau sa impingi la bicicleta ore bune. Poate singura exceptie am descoperit-o weekendul ce tocmai a trecut prin urcarea din Greblesti spre saua Apa Cumpanita, unul din putinele picioare sudice ce au un forestier ce urca pana fix […]

Doua zile in Fagaras printre rododendroni, Valea Zarnei si Creasta Estica

Asocierea bicicleta – creasta Fagarasului nu e prea intalnita. Fagarasul nu are neaparat cautare pe doua roti. Este mai mult un univers al trekkingului, zile lungi, rucsac mare sau incursiuni de o zi pe vai si muchii nordice. Doar pe sud sunt cateva circuite clasice, precum tura spre Curmatura Malita, si desi este brazdat de […]

Propark Tara Hategului, lung lung si iar lung

Proparkul de anul acesta nu ar fi trebuit sa fie in postura de concurent pentru mine. Cu cateva inainte de start ma obisnuisem cu gandul ca voi fi voluntar, cocotat undeva intr-un varf de munte, privind apusul si rasaritul, cu o carte in mana si asteptand si incurajand echipele din timp concursului. De fapt chiar […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *