Ziua celui mai inalt pas

Dimineata descopar din nou ca la unele detalii e complicat sa calatoresti in grup, iar unul dintre detalii e trezitul si stransul taberei de dimineata. Spre exemplu eu prefer sa ma trezesc mai devreme, sa strang totul si sa mananc foarte putin pentru a face o pauza dupa 10-20 de kilometri, in vreme ce oamenii sunt obisnuiti sa se trezeasca un pic mai tarziu si sa ia un mic dejun in toata regula de dimineata. Mie mi se pare mereu ca daca plec cu burta plina nu pot sa pedalez cum trebuie, si in plus o pauza dupa o ora e si atat o pauza de la biciclit cat si pauza de mic dejun. Si parca intra si mancarea putin mai bine.

Dar tinand cont ca in ziua de dinainte m-am simtit putin grabit si nu am avut foarte mult timp sa ma opresc si sa petrec timp pentru a face poze (cred in continuare ca unul din cele mai bune ingrediente pentru a face poze decente e timpul) am zis ca pot sa plec putin mai devreme caci sunt convins ca voi prins din urma de oameni la pauza de mic dejun pe care o voi lua mai incolo.

Asa ca drumul pana in pasul de 4650 de metri l-am pedalat singur intr-o combinatie de ninsoare cu momente de soare. In continuare mi se pare incredibil cat de repede se schimba vremea aici si cu ce viteza se plimba norii pe platou. Pentru ca esti sus, practic intri foarte des in nori si ninge pentru cateva minute iar dupa ce trece norul e din nou soare. Motivat putin soarele ce se vedea in pas am grabit putin ritmul in speranta ca voi avea si o priveliste atunci cand voi ajunge sus.

O prima supriza e indicatorul cu pasul care e cam cu 300 de metri diferenta de nivel inainte de pasul efectiv, si stau sa ma intreb daca l-au pus aici pentru ca locul e mai ferit. Adevarul e ca daca bate vantul in pas cred ca nu are nimeni chef sa se pozeze cu indicatorul. Cu ocazia asta descopar si stickerele de la Ionut si Ana, si de la TwoRidePamir, dar ma cum nu am nici un sticker de lipit ma multumesc cu o poza ca amintire.

O a doua surpriza e ca drumul se strica pe masura ce te apropii de pas si asfaltul dispare din nou, asa ca urcusul devine din nou ceva mai complicat mai ales ca unele serpentine au o panta considerabila. In plus totul se petece peste 4300 de metri si daca ieri m-am simtit cam la fel ca la nivelul marii de data asta simt un pic de gafait pe ultima bucata si mai trebuie sa iau pauze pentru a-mi trage putin respiratia. Raman in schimb pe bicicleta pana in pas caci desi nu e asfalt drumul e mult, mult mai bun decat pe Wakhan unde a trebuit sa imping ceva bicicleta la plecarea de pe Wakhan.

Cand ajung in pas dau de un caine stingher care habar nu aveam ce cauta la inaltimea asta si poate cel mai important am parte de soare si de o priveliste faina catre varfurile de 5000-6000 de metri ce se vad in departare. Aici nu mai ai senzatia ca esti pe platou, iar in departare se vad adevaratii munti. Acum daca a fost greu sau usor de ajuns pana aici, e greu de spus, cert e ca dupa cateva zile petrecute la 4000 de metri corpul incepe sa se acomodeze si incepi sa nu mai simti nici un fel de diferenta fata de cum ar trebui sa respiri in mod normal. Dar dureaza si in principiul primul contact se poate lasa cu ceva simptome cum a fost cazul lui Fausto si al lui Raimon.

Vorbind de Raimon omul e chiar foarte fit si ajunge si el in pas, motivat si el de faptul ca nici eu nu m-am dat jos de pe bicicleta pana in pas. In schimb cum ajunge, vremea se strica si ninge din nou, asa ca in asteptarea lui Faust si a lui Mansur coboram putin din pas pana intr-o serpentina ferita de vant. Dar in stilul tipic al vremii din Pamir dupa 20 de minute de ninsoare apare din nou soarele si cu el apar si cei doi pentru care facem o mica galerie in stil Tour de France inainte de a ajunge in pas. Momentul de galerie o sa-l repetam in toate pasurile ce vor urma si e chiar fain.

Dupa pasul zilei vine in schimb momentul sa coboram catre Karakul, aflat la 50 de kilometri distanta si care e locul in care vom petrece si noaptea. Vremea se strica din nou si cu ea se strica si drumul si avem din nou parte la coborare de sosea de tip valurile Pamirului pentru aproape 20 de kilometri. Iar valurile le simt si mai bine caci acum cauciucurile sunt umflate ca pentru sosea si parca nu-mi vine sa ma opresc sa le dezumflu pentru a le umfla din nou peste cativa kilometri. Dupa 10 kilometri in schimb cedez si scot putin aer si pot din nou sa trec cu mai mare usurinta peste micile denivalri. Nu e mult dar parca totusi fundul nu mai e chiar asa de batatorit si viteza de inaintare creste considerabil.

Din fericire ultimii 30 de kilometri sunt pe o sosea buna in linia dreapta, probabil una din cele mai lungi linii drepte din Pamir. Iar combinand totul cu atmosfera clara e incredibil pana unde poti urmari drumul la linia orizontului. In curand in stanga apare si lacul Karakul, unul din cele mai inalte lacuri din lume, cu apa sarata si de dimensiuni impresionante, si inca pe jumatate inghetata in vremea asta a anului.

La scurt timp dupa, ajungem si in micul sat de 500 de suflete de la marginea satului unde ne cautam un loc de petrecut noaptea si gasim dupa ceva negocieri un homestay ce costa 4 dolari cu tot cu mic dejun si cina. Tadjicii au disparut in schimb si la o prima impresia kyrgyzi par putin mai neprietenosi, sau poate e doar din cauza ca sunt un popor nou si dureaza putin pana cand te acomodezi. Cu putin inainte de lasarea intunericului apar si patru motociclisti din Moscova, plecati la o tura de 2 saptamani prin stan-uri. Inainte de a ajunge in zona muntoasa oamenii mergeau cate 1000 de kilometri pe zi, dar sincer nu prea pot sa-mi imaginez ce apuci sa vezi intr-un ritm atat de nebun.

Dimineata pe racoare.

Dimineata pe racoare.

Intotheworld si TwoRidePamir.

Intotheworld si TwoRidePamir.

Inca putin pana sus.

Inca putin pana sus.

Pasul si ceasul decalat cu cativa metri.

Pasul si ceasul decalat cu cativa metri.

Cel mai inalt punct atins pe bicicleta.

Cel mai inalt punct atins pe bicicleta.

La aproape 4700 de metri.

La aproape 4700 de metri.

Privelistea de la inaltimea asta.

Privelistea de la inaltimea asta.

Ce cauta cainele asta la inaltimea asta, nu prea imi dau seama.

Ce cauta cainele asta la inaltimea asta, nu prea imi dau seama.

Imensitatea Pamirului.

Imensitatea Pamirului.

La coborare vine si prima victima, un borcan de gem facut tandari.

La coborare vine si prima victima, un borcan de gem facut tandari.

Gem de visine peste tot, si parere de rau.

Gem de visine peste tot, si parere de rau.

Granita.

Granita.

Catre Karakul.

Catre Karakul.

La margine de drum

La margine de drum

DSC_5691.jpg

Pentru noutati din calatorii si pentru idei de aventuri mail-ul ramane cea mai sigura varianta.

Postari similare

Incredibila usurinta a fiintei (pe bicicleta)

Ce se intampla atunci cand te opresti din pedalat dupa luni intregi petrecute pe drum? Atunci cand schimbi orele petrecute in aer liber cu ore petrecute pe scaun, in fata unui monitor, intre patru pereti? Atunci cand treci de la campatul in natura la jungla cenusie a orasului? Astfel de intrebari mi-au tot trecut prin […]

Grunewald
Shopping salbatic si o ultima tura in Berlin

Despre cumparaturi, pregatirea bicicletei si o ultima tura prin jurul Berlinului inainte de intoarcerea acasa.

Intrarea in Romania, ceata, prieteni, foc de tabara si noroi.

Atunci cand imi imaginam cum va fi calatoria acum un an si jumatate erau pe lista 3 momente la care visam: momentul plecarii, cand stii ca ai in fata luni intregi de calatorit, momentul in care esti in mijlocul pustietatii, departe de tot si de toate si traind aventura si momentul intoarcerii, cu toata experienta […]

3 thoughts on “Ziua celui mai inalt pas

  1. Super aventura, o poveste moderna. Te urmaresc cu harta in mana 🙂
    Apropos de harta, pe google maps drumul nu trece chiar pe langa granita, e la o distanta considerabila… Au mutat chinezii granita 🙂 ?
    Mult noroc in continuare.

  2. Nu stiu ce planuri ai in viitor, dar sper ca nu ajungi acasa si te pensionezi. Vreau sa merg cu tine intr-o expeditie de genul asta, daca esti de acord.
    Drum bun in continuare!

    Dan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *