Category Archives: Roadtrip

Poiana Muierii si ultima zi din epica din Parang-Lotrului

Ultima zi a epicii noastre planteaza deja samanta pentru alte aventuri si alte explorari. Pentru ca o intoarcere in Petrosani integral pe asfalt ar fi fost plictisitoare, Radu desenase track-ul pe o culme ce merge o perioada deasupra DN7A, cu intrare din Pasul Tartarau. Un forestier bun ne conduce cu usurinta in Poiana Muierii. De aici harta ne arata ca drumurile se bifurca, unul plecand spre nord, spre varfurile inalte din Sureanu, si altul spre sud. Al nostru e cel din sud, insa ochii descopera deja drumul ce incinge varful lui Patru si mintea imagineaza o continuare spre Sureanu. Poiana asta a Muierii m-a intrigat si printre planuri pentru ture viitoare ma intreb si ce povesti stau in spatele acestui toponim. Care muiere, a cui si ce a facut de a ajuns inspiratie pentru un nume de poiana ?

Acasa, internetul ma lamureste putin, dar fiind totusi o singura sursa de informare (http://valeajiuluipress.com/?p=15696), povestea trebuie privita cu un ochi critic. Pe scurt, o poveste de dragoste terminata cu sange si puscarie. Prin 1947 niste ciobani se bat pentru o femeie. Au rezultat doi morți, bătăușii au înfundat pușcăria… femeia a ajuns toponim. Pe langa telenovela asta tipic romaneasca, din punct de vedere georgafic, locul se gaseste, la granita dintre 4 judete (Gorj, Sibiu, Alba si Hunedoara) si tocmai de aceea aici se strangeau ciobanii inca din timpuri vechi.

Apoi s-au organizat nedei, mereu de Sfantul Ilie. cronicile mentionand reuniuni inca de pe la 1490. “”Această nedeie din Poiana Muierii face parte din zestrea culturală a orașului Petrila și este unul dintre obiceiurile cele mai vechi, respectate cu sfințenie de momârlanii noștri. Istoria locală consemnează faptul că, încă de demult, în duminica din apropierea sărbătorii Sfântului Ilie, locuitorii din satele învecinate luau drumul plaiurilor pentru a ajunge la timp la nedeia pe care o așteptau an de an, cu toate pregătitile necesare unui asemenea eveniment. Bărbați și femei, copii și vârstnici deopotrivă, care pe jos, care călare, urmau aceleași meandre ale potecilor și plaiurilor care duceau, în această zi, în același loc: la Poiana Muierii. Urmând tradiția, așa am făcut și noi astăzi, la frumoasa întâlnire a momârlanilor care s-au întâlnit la stâna din Poiana Muierii. Tuturor celor care au fost alături de noi, le mulțumesc” (din discursul primarului orasului Petrila, la nedia din 2018, referinta aici: https://www.avantulliber.ro/2018/07/23/momarlanii-petrileni-au-incins-nedeia-in-plaiurile-montane-de-la-poiana-muierii/).

Tot Google ne lamureste ca in Poiana Muierii se gaseste si una din cele mai moderne stane din zona Vaii Jiului, modernizata prin fonduri de la APIA, cu panouri solare, frigider etc. Noi nu ne mai obosim sa intrebam de branza, caci astazi e oricum ultima zi pe munte, asa ca incepem sa mai urcam cateva dealuri. Ultimile dealuri. Urcusuri abrupte, coborari la fel de abrupte, dupa fiecare deal vine un altul si totusi pe masura ce progresam Parangul creste si creste in fata noastra. Vedem fix partea cea mai spectaculoasa, cu Calcescu, Rosiile si Mandra, un fel de promisiune a reintoarcerii, data urmatoare, fara biciclete, la pas asezat, prin imparatia de piatra a muntilor mari, printre lespezi in dezordine si lacuri albastre si nemiscate. Acolo unde este linsite si poteca slab conturata tradeaza pustietatea, distantarea, izolarea, regasirea.

Trezirea de dimineata, cu locul de bivuac dintre brazi.
Pana acolo trebuie as mergem!
De dimineata, cu o lumina aproape perfecta si cu culmile ce merge spre Parang din Poiana Muierii.

Plaiuri libre.
Si caldarile glaciare ale Parangului in departare.
In departare, coada vestica a lacului Vidra
Cristi, Parangul si 29er-ul…


Koelner Dom

Roadtrip de noiembrie sau urmarind monumentele din patrimoniul UNESCO

Un pic mai mutle poze aici.

Weekendul care am trecut am facut un roadtrip de 3 zile, traversand Germania de la est la vest intr-un quest de a face rost de hartia care spune ca nu ai nevoie de hartie (o intreaga poveste complicata despre un mic paradox al birocratiei germane o sa scrie probabil Mike). Oricum pentru ca oricum trebuia sa facem drumul, am zis sa ne uitam pe harta si sa vedem ce lucruri din patrimoniul UNESCO, si ce orase interesante sunt pe drum.

Dupa parerea mea tot ce e in patrimoniul UNESCO se merita vazut, locurile si lucrurile de acolo avand o poveste relevanta de spus pentru istoria regiunii sau pentru istoria umanitatii. Unele nu sunt neaparat lucruri frumoase, cum e Zollverein-ul spre exemplu, dar totusi reprezinta aproape 150 de ani din istoria bazinului Ruhr. Iar perioade de industrializare salbatica asemanatoare au avut loc cam peste tot in lume.

De inceput am inceput cu Quedlinburg, unul din orasele medievale cele mai bine pastrate din Germania, cu peste 1300 de case construite din barne (sincer nu stiu exact care e termenul in romana, pentru ca stilul respectiv nu e prea intalnit in Romania, sau cel putin nu stilul in care branele masive de lemn sunt vizibile in exterior si sunt integrate in fatada cladiri). Dar orasul chiar are foarte multa istorie in spate, cu case pastrate de pe la 1300 toamna, strazi inguste pietruite, o fosta abatie de maici care strajuieste deasupra orasului intr-un mic castel. Ca fapte diverse la un moment dat a fost un mic razboi intre cetatenii orasului si abatie pentru mai multa libertate, pe care cetatenii orasului l-au pierdut. Inteleg ca o fi avut si ceva aliati abatia, dar totusi cum e sa pierzi in fata unei manastiri de maici… Tot ca fapte diverse si interesante, Quedlingurg-ul e format de doua orase, orasul vechi si orasul nou. Orasul nou a aparut pe la 1200 toamna.

Din pacate vremea posomorata de noiembrie nu a fost cea mai potrivita pentru poze, toata ziua fiind inorat fara pic de soare. Asta e, pentru ca nu e foarte departe de noi, si pentru ca e destul de aproape de Harz (muntele de 1000m in care ninge cel mai mult in Germania), speram sa mai revenim in perioada urmatoare.

Foarte interesant stilul de a construi etajele superioare in exterior, pentru a mai castiga spatiu.

Roland in fata primariei.

Alea pantofarilor.

Stradute inguste

Fosta abatie/castel.

Si din nou stradute inguste.

Orasul urmator a fost Hanovra, pe care l-am vizitat mai in fuga, seara vreme de 2 ore, invartindu-ne pe o linie rosie care inconjoara tot orasul vechi, si pe care sunt prezente toate obiectivele principale. In Hanovra a fost si primul soc despre cat de bombardate au fost orasele in al doilea razboi mondial, in cazul hanovrei 80% din orasul vechi si istoric fiind sters de pe fata pamantului. Departe de mine sa le plang de mila nemtilor, care si-au facut si ei parte lor de rele pe alte meleaguri, dar tot e incredibil cat de multa istorie s-a pierdut in al doilea razboi mondial.

S-a incercat reconsutruirea in maniera asemanatoare a unei parti din oras, astfel incat vezi case din lemn construite acum 50 de ani in centru, alaturi de cladiri mai noi construite in stilul anilor 50. Mi-a placut in schimb foarte mult o biserica care a fost bombardata in al doilea razboi mondial, si care nu a fost refacuta ci a fost transformata intr-un fel de monument pentru victimele razboiulu. Practic din fosta biserica gotica au mai ramas in picioare doar peretii, si poti sa te plimbi nestingerit printre ruinele amenajate, si trebuie spus ca arata destul de tare, mai ales noaptea sub cerul instelat.

Opera din Hanovra.

Una din cele trei nanas.

Si tortul de nunta, sau primaria.

Ramasitele fostei biserici.

A doua zi dimineata, din nou in masina in directia domului din Koln, aflat si acesta in patrimoniul UNESCO. In Koln primul contact l-am avut cu dom-ul, care trebuie spus ca e impresionant ca dimensiuni si ca si stil. Sincer e atat de mare incat tot invartindu-ma pe langa el mi-a fost aproape imposibil sa fac o poza in care sa intre tot. E interesanta ideea de piata/piedestal care il inconjoara si care il pune in valoare, doar ca parca ar fi mers sa fie putin mai mare pentru un obiectiv de 18mm. Chiar daca le-a luat 700 de ani sa-l termine, pana la urma s-a meritatat. Ca stil seamana foarte mult cu Notre-Dame, un Notre-Damm scalat foarte mult pe verticala.

Orasul vechi a fost in schimb aproape complet bombardat in al doilea razboi mondial (desi dom-ul a ramas fara pagube prea mari), astfel incat in turul orasului am vazut aceleasi eforturi de reconstructie dupa stilul anterior macar dupa incadrarea anterioara a cladirilor. Ca fapt divers, populatia Koln-ului in al doilea razboi mondial a scazut de la 700.000 de oameni la 45.000 , foarte multi locuitori fugind la tara din calea bombardamentelor. Tot ca alt fapt divers, aici a fost o importanta colonie Romana, si in momentul de maxima expansiune cam jumatate din Germania era in imperiul roman. Iar nemtii sunt oarecum mandri de faptul ca nu au fost romanizati.

Dom-ul in timpul slujbei.

In piata de peste.

Detaliu.

Si o bucatica din Dom cu o bucatica din curcubeul dublu pe care le-am prins, amandoua prea mari pentru a intra in cadru.

Si totusi, macar de la brau in sus.

Urmatorul pe lista, ca oras de vizitatat seara a fost Dusseldorf-ul, supranumit si cel mai lung bar din lume datorita celor 300 de baruri care sunt deschise in centrul vechi. Inainte de a ajunge in Dusseldorf, in schimb am avut un mic soc in momentul in care m-am uitat pe GPS sa vad reteaua de autostrazi din bazinul Ruhrului, care e tesuta ca o mica plasa de pescari. E multa mai multa lume aici, orase de 600-700 de mii de locuitori la 30-40 de kilometri unul de altul, si lumea circula mult mai mult cu masina. Ca si comparatie, aici densitatea e de 500 loc/m2, in vreme ce in Brandenburg e 85, iar in Mecklenburg-Vorpommen e 79. Un Sachsen-Anhalt exista un Strasse der Romantik, ce trece pe langa o multitudine de biserici si monumente construite pe la 1100 toamna, aici exista un circuit care se numeste Industriekultur, in care practic treci pe langa sau vizitezi foste Sidex-uri.

Revenind la Dusseldorf, centrul orasului e ceva mai bine pastrat, dar are o tenta mai noua, cu mai multe cladiri din caramida rosie, si mi-a amintit la capitolul arhitectura de pozele pe are le-am vazut din Amsterdam. Dusseldorf-ul a fost un port destul de important pe malul Ruhr-ului, iar piateta in care a fost odata vechiul port arata chiar interesant, cu un fost fara in care e acum amenajat un Muzeu despre istoria navelor care circulau odata pe Ruhr. Ne-am invarit la fel cateva ore prin oras, ajungand si pe o strada pe care am inteles ca in mod normal se face shopping salbatic, ajungand si noi sa ne uitam putin consternati la niste arici de sticla luminati care costau 1000e. De aici o intreaga discutie despre faptul ca intr-o economie planificat nu ai ajunge sa produci niciodata asa ceva, asemenea obiecte fara nici un sens in ochii nostrii. Si totusi faptul ca se produc, si ca se vand, si ca banii circula e lucru benific chiar si pentru tine care nu vezi neaparat sensul lucrurilor respective.

In fostul port din Dusseldorf.

Urmatoarea zi cat Mike a rezolvat cateva lucruri eu am facut un mic jogging in nordul Duisburg-ului, care e inca impanzit de industrie grea, astfel incat aproape tot jogging-ul s-a desfasurat pe o bucata din Industriekultur, printre fabrici si uzina in care duduia industria. Dupamasa a fost rezervata pentru un alt monument din patrimoniul UNESCO, si anume Zollverein-ul, o fosta mina si un fosta fabrica de producere a cocs-ului de langa Essen. Am mai fost aici de cateva ori, si locuri e un exemplu foarte bun despre cum se pot reamanaja foste spatii industriale. Asta pe langa faptul ca tot complexul, construit in forma actuala dupa 1936 si inchis in 1990, arata extrem de bine din punct de vedere arhitectonic. Totusi dintre toate locurile pe care le-am vazut ne-a impresionat cel mai putin, poate pentru ca el il mai vazusem de 2 ori, poate datorita zilei posomorate, poate datorita unui Audioguide nu foarte fericit.

Zollverein

Through cold steel rails.

Una peste am vazut o groaza de zona diferite, extrem de diferite chiar una de alta, si am ajuns intr-un fel la concluzia ca Brandenburg-ul e chiar fain ca si Land, cu intinderile nesfarsite de paduri, lacuri si canale, cel putin in comparatie cu bazinul Ruhr-ului. Daca ar in schimb si muntii ceva mai aproape….