Category Archives: Schi de tura

IMG_20170422_182010

Adio iarna, pe schiuri pe Plaiul lui Pacala, Padina si Tataru

Credeam ca am pus skiurile in cui pe anul acesta, mai ales după o luna cu temperaturi numai bune de pedalat și in care a devenit din ce in ce mai greu sa vânezi petice de zăpada pe care sa se merite sa te dai. Dar din categoria “nu te pui cu frontul” atunci când din cer cade aproape un metru de zăpadă care se pune chiar și in oraș e cam absurd sa faci altceva decât sa scoți skiurile din nou afara din debara.

Asa că având in minte vise cu metri de pulver am plănuit in gașca mare clasicul weekend de schi de iarna de la Padina a sfârșit de aprilie. Entuziasmul e maxim mai ales atunci când vedem cată zăpadă poate sa fie prin Predeal. In Bușteni găsim parca zăpada mai putina, prindem prima telecabina (telecabina ce din fericire chiar funcționează), și ajungem nesperat de repede pe platoul alb al Bucegilor.

In schimb fată de planurile de acasă chiar dacă aproape tot platoul e alb pulverul pare sa lipsească aproape cu desăvârșire iar vântul pare să-și fi făcut de cap ca de obicei prin zona înalta. Asta e, sperăm totuși sa fie zăpadă de coborât pe Plaiul lui Păcală, loc ce e parca putin mai ferit de vânt. Nimerim destul de repede intrarea pe plai și din fericire chiar e zăpada suficienta pe aici și in mare parte chiar bună, mai ales ca e încă dimineață iar soarele puternic de aprilie nu a apucat sa o înmoaie. Asa ca 20 de minute mai târziu la stana marcăm și prima coborâre faina a zilei, de aproape 500 de metri diferență de nivel.

Soarele in schimb începe să-și facă de cap, zăpada se înmoaie și se topește accelerat pe măsură ce noi înaintăm printre brazi încărcați in drum spre Padina iar cheful de schi parca începe și el sa scadă. Urmează oprirea la Padina, lăsarea bagajelor și urcușul spre șaua Strungulița. Pe aici totul alb, zăpadă de peste un metru dar foarte, foarte uda și grea. In plus fix înainte de a ajunge in sa suntem cuprinși de ceată asa ca in loc sa avem parte de o noua coborâre faina ne chinuim prin whiteout și prin crusta e s-a format imediat ce soarele a intrat in nori.

Cu entuziasmul din nou scufundat urcam pe Tătaru și aici găsim un culoar unde zăpada nu e chiar atât de transformata și marcam astfel încă o coborâre faina pe ziua de azi. O ultima urcare și încă un culoar fain mai târziu trupa se hotărăște sa se retragă la cabană. Eu mai zăbovesc putin in zona in așteptarea apusului, urcând pe primul vârf de după șaua Strunga in direcția Omu.

Îmi place sa petrec momentele acestea in locuri frumoase și sunt convins ca nu as fi putut sa stau liniștit la cabana știind că se scurge un apus fain pe lângă mine. Dinspre Crai vântul aduce nori plumburii in timp raze fugare de soare luminează pădurile și poienile din tara Branului in timp ce spre Costila tot platoul e învăluit de razele apusului. Spre sfârșit in schimb soarele se ascunde complet după nori asa ca îmi pun și eu schiurile in picioare și înfruntând o crusta de zile mari ma pun pe coborât. Pe o asa zăpadă virajele nu mai aduc nici un fel de bucurie iar in unele locuri in funcție de grosimea crustei devin chiar ceva de evitat.

Pana la urma cu chiu cu vai și cu genunchii destul de forțați ajung înapoi la cabana unde mai stam putin la povesti înainte de a fi răpuși de oboseala. A doua zi in schimb entuziasmul e la pământ, vremea e și ea mai burzuluita asa ca hotărâm sa ne dam jos de aici prin varianta Sinaia.

Privind in spate chiar dacă am avut parte de zăpadă destul de ok și de câteva coborâri de care chiar ne-am bucurat cumva așteptările noastre sunt prea puternic ancorate de primăvară și de vara și parca e cam greu sa treci înapoi, chiar dacă doar pentru in weekend, in modul de schi. Asa ca eu visez la zile cu verdeață, zile in care sa nu-ti mai fie frig și zile pline de poteci de bicicleta și de alergare. Sa vina primăvara, pentru a doua oară anul acesta!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Uite atata ne asteptam sa fie zapada, iarba din imagine nu se pune!

Omat bun.

Omat bun.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Zambete si zapada numai bun de schiat.

Prin padurea norvegiana.

Prin padurea norvegiana.

Omat bun partea a doua.

Omat bun partea a doua.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Aram, tocam, nu ne lasam.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Hivernal, la sfarsit de aprilie.

Ultima coborare.

Ultima coborare.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

Gasca inainte de retragerea la cabana.

IMG_20170422_181947.jpg

Peisaj de februarie.

Peisaj de februarie.

Razele apusului.

Razele apusului.

DSC_0494

O bucatica din salbaticul Fagaras, ski pe Valea Vistei.

Fagarasul e salbatic, mai ales iarna. Fata de Bucegi si de Crai ai toate sanse sa ai tot muntele doar pentru tine, mai ales daca nu ajungi in zona super antropizata de langa Balea. E drept, e mult de tropait, caci urcusul incepe de la 500 de metri iar cum zapada a inceput sa se topeasca in mod accelerat tropaitul e in clapari si cu schiurile in spate.

Cu toate astea stim la ce ne asteptam atunci cand pornim la drum pe forestierul plin de mocirla de langa complexul turistic Vistea. Fata de acum doua weekenduri cand am urcat pe schiuri pana la Urlea ne-am invatat lectia si am gasit un loc propice inainte de a ramane intepeniti cu masina. Ploaia de dimineata s-a oprit si un soare cald si primaveratic ne zambeste. Daca prognoza pe urmatoarele doua saptamani se va adeveri va fi probabil una din ultimele ture mai serioase pe schiuri din iarna aceasta, ramane de vazut daca va mai veni si o zapada a mieilor sau daca ne doar urcam in saua bicicletei.

Urcarea pe valea Vistei merge cat se poate de greu. Dupa ce noroiul se termina forestierul incepe sa fie acoperit de o zapada extrem de umeda pe care nu indraznim sa ne punem pe piei de teama blocurilor de zapada ce s-ar forma pe ele. Oricum dupa 4 kilometri de forestier poteca incepe incepe sa urmeze firul accidentat al vaii, noi ne afundam pana la genunchi in unele locuri si inaintam intr-un ritm frustrant de melc. Dupa ce se termina podurile reusim in cele din urma sa ne punem pe schiuri, ritmul de inaintare se schimba complet si ajungem cat ai clipi din ochi la refugiul de la Izvorul Vistei.

Mai avem o ora si ceva de lumina si urcam in continuare pe vale cu gandul de a urca pana in Portita Vistei. Iesirea in creasta in schimb arata cel putin intimidant cand ajungem sub ea, lumina e si ea pe terminate, refugiul de jos vine la pachet si cu apa curgatoare asa ca ne punem la vale pe schiuri si ajungem fix inainte de caderea intunericului inapoi la refugiu.

Dimineata de duminica e rezervata pentru o mica expeditie solitara pana pe varful Vistea, e pacat sa urci pana aici si sa nu urci in creasta pentru a arunca o privire peste marea de varfuri a Fagarasului. Pulverul de 5 centimetri asternut in ziua de ieri a fost maturat de vant peste noapte si pe masura ce urc dau de zone inghetate unde pieile nu mai prind de nici o culoare.

Asa ca iau din nou schiurile in spate, coltari in picioare si dai inainte sapand urme de unul singur prin zapada. Nu-i treaba deloc usoara, mai ales atunci cand dai de zone in care te afunzi pana peste brau. Castig incet dar sigur altitudine, iesirea in creasta merge chiar suprinzator de bine. Odata iesit in creasta abandonez rucsacul si schiurile si pornesc doar cu pioletul spre Vistea Mare. De pe varf nu ar fi rost e coborat pe schiuri, cel putin nu pe pantele ce stau de ore bune in bataia soarelui primaveratic.

De pe varf se desfasora in amandoua directiile intreaga creasta a Fagarasului, in departare se vad Cozia, Buila, Lotrului, Rodnei, Iezer. Imi dau seama ca numele varfurilor Fagarasene au inceput sa mi se stearga usor din memorie caci in ultimii ani am ajuns prea rar pe aici. Cred ca la vara o sa fie timpul pentru o reimprospatare, eventual cuplata cu explorarea unor muchii nordice. Dar pana atunci trebuie sa ma dau jos de aici, repede si in siguranta caci soarele a cam inceput sa inmoaie zapada. Pana in Portita Vistei lucurile merg repede iar de aici incerc sa nimeresc intrarea pe un valcel ce parea sa mai aiba ceva pulver. Prima data cu schiurile in spate, pana cand vad cum arata zapada. Pulverul indesat strans pe mijlocul valcelului e numai bun de virat si vine la pachet si cu un pic de efect de vertigo cauzat de panta si de intinderea intregii vaii a vistei la picioare. Viraj dupa viraj lucrurile se leaga, parca simt putin si din placerea iluzorie a schiului in scurtul interval de dinainte de transformarea pulverului in zapada extrem de inghetata.

Fac jonctiunea cu Mihaela si mai facem o urcare si o coborare pe acelasi valcel dupa care pornim din nou pe schiuri la vale prin caldarea complet pustie. A fost o coborare de 1000 si ceva de metri cu aproape de toate, si cu un pic de pulver, si cu gheata, si cu firn tare de primavara, si cu zapada fleoscaita de primavara, si cu schi prin padure si pe forestiere.

E chiar frumos sa ai locurile astea salbatice si spectaculoase doar pentru tine, pacat ca in perioada urmatoare schiul pe aici o sa implice din ce in ce mai mult bocanit in clapari, cu schiurile in spate. Iar pe masura ce se va topi zapada balanta va inclina din ce in ce mai mult in favoarea bicicletei.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Ultimele picaturi de ploaie si drum spre Victoria, in oras in care timpul pare sa fi stat pe loc.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

Inceputul clasic al unei ture pe schiuri primavara, nori, clapari in picioare si schiuri in spate.

DSC_0483.jpg

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ultimulpodet, in stare buna. Din pacate primele doua nu aratau deloc la fel de bine.

Ajunsi la refugiu.

Ajunsi la refugiu.

DSC_0492.jpg

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Privind spre urcusul intimidant spre Portita Vistei.

Greu la deal.

Greu la deal.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Soare si caldura la iesirea in creasta.

Privind deasupra Fagarasului

Privind deasupra Fagarasului

IMG_20170226_100611.jpg

Reclama mascata.

Reclama mascata.

De aici doar la vale.

De aici doar la vale.

Un pic de vertigo.

Un pic de vertigo.

Coborarea din creasta.

Coborarea din creasta.

Pe cea mai lata partie din tara.

Pe cea mai lata partie din tara.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Gasiti schiorul pe cea mai lata partie din Fagaras.

Schi de primavara.

Schi de primavara.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Casuta noastra pentru weekendul ce tocmai a trecut.

Despartirea de Fagaras.

Despartirea de Fagaras.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

Patagonia, Alaska, sau Tara Fagarasului.

DSC_0065

La cei doisprezece apostoli si pe fata estica a Ousorului

Tara Dornelor e o descoperire relativ recenta insa deja ma bate gandul sa ma intorc, pentru a o explora mai bine pe MTB. Cu access direct spre Suhard, Gimalau si Calimani are mult de oferit, atat la trekking, cat si la MTB.

Pentru ultimele 2 zile ale vacantei noaste de 24 ianuarie aveam in plan 2 ture usoare si scurte, una in Calimani, spre 12 Apostoli si una in prelungirea sudica a Suhardului- pe Ousor.

Nemaifiind presati de timp, ne permitem pentru luni o sculare relaxata, un mic-dejun incununat cu eclere, branzoaice si urechi de elefanti (asa se intampla cand lasi sa mearga 2 fete pofticioase la patiserie) si o plecare in traseu pe la ora 12.00. Si asa, a zis Radu ca apusurile sunt mai bune pentru poze si mai bine ne prinde noaptea pe munte decat sa prindem noi rasaritul in picioare :).

Poteca spre 12 Apostoli este aparent una tematica, amenajata cu panouri explicative facute destul de dragut. Drumul lat ne poarta initial printre salase si fanete ce ar imbia la schiat, daca zapada in care bagam batul nu ar beneficia de o crusta indaratnica. E cald, este din nou inversiune termica si nu dureaza mult pana raman la colanti si bluza cu maneca lunga. Prin multe locuri se vede deja iarba si pamantul si daca am ignora diminetile si serile geroase, as indrazni sa spun ca in aer miroase a primavara. Dupa o baie de soare prelungita, racoarea padurii este primita cu multa bucurie si aceasta este de fapt sectiunea unde castigam o bruma de diferenta de nivel. Ajungem in zona stancilor pe la ora 16.00 si ne bucuram de o panorama neasteptata spre Pietrosul Calimanilor in spate, Rodnei si Suhard in fata si multe alte masive pe care doar la banuim.

Eu si Marius pornim primii la vale, chinuindu-ne putin cu schiurile care se incurca printre tufele inalte de afine, merisoare, ienupar, braduti si jnepeni. Apoi, la iesirea din padure dam nas in nas cu crusta si schiez la supravietuire pana cand sunt salvata de drumul bun ce ne conduce pe curba de nivel usor descendenta spre finalul turei, la fix cat sa aprindem doar putin frontalele. Ziua o terminam in fata unui blid cu mancare calda, la discutii serioase despre cum va arata lumea peste 20 de ani.

Traseu: Gura Haitii- 12 Apostoli si retur, marcaj PA, datele turei: aici

Marti trebuie sa fim matinali, caci avem de ajuns pana la Brasov, respectiv pana la Bucuresti. Dupa scurte parlamentari si cu ajutorul lui Marius plecam doar eu si Radu spre Ousor. Aveam de gand sa facem o tura scurta, in mod cert fara apus romantic pe sus. Ca atare nici macar frontala nu am mai pus-o in rucsac. Tinta ni se arata inca de la inceputul traseului si versantul sudic al Ousorului este chel de-a dreptul, zapada lipsind cu desavarsire. Nu prea ne imaginam noi ce vom schia pe acolo, dar hai sa “Hit the Egg”. Drumul ce incepe domol, depasind ultimile case din sat si apoi strecurandu-se printre fanetele si livezile oamenilor nu prevesteste urcusul sustinut din a doua jumatate a traseului. Undeva pe la 1200 de metri, desupra unei stane, cam unde se desprinde Culmea Runcului gasim in mod neasteptat un firn de primavara perfect si dam o prima urcare doar de frumusetea unei prime coborari neplanficate. Apoi urcam pe bune pe serpentinele deja trasate, intram in padure, punem schiurile pe rucsac si castigam cat ai zice ousor vreo 200 m diferenta de nivel. Liziera padurii ne asteapta cu o supriza. O panta continua de zapada cat vezi cu ochii. Asa ca incaltam rapid schiurile si incepem sa urcam. Pe la jumatate, panta devine suficient de sustinuta cat sa renuntam la schiuri si sa profitam de urmele inghetate ce urca sfoara spre varf. Ma bucura vederea crucii ce marcheaza finalul urcusului, caci soarele, caldura si lipsa cremei de soare amenintau sa ma topeasca definitiv.

Ajunsi sus intelegem usor de ce lumea zice ca e fain pe Ousor. Fiind cumva un varf izolat, dar suficient de inalt, panoramele ce se deschid de aici pot rivaliza fara probleme cu deschiderile din munti mai inalti. Vedem perfect Suhardul si Rodnei, Calimanii din nou si undeva amestecam in mintea noastra Giumalaul si Raraul. Insa cu siguranta tura pe Ousor nu ne-ar fi placut atat de mult daca nu ar fi fost coborarea. Initial urmand fata abrupta si cu zapada compacta in partea superioara, apoi putin pulver si apoi putina crusta in partea inferioara (fascinant cum la schi de tura poti sa ai in 200 m 3 tipuri diferite de zapada), un intermezzo pe picioare prin padure, apoi schiat prin pulver printre braduti si ultima parte deja stiuta, pe firnul de primavara pe care trasam S-uri noi. De aici drumul nu are istorie si in 45 de minute ne vedem cu Marius care ne asteapta la masina cu eclere si placinte cu branza (multumim Irina!)

Lungul drum spre casa nu mai e asa lung cand ajungi la 20.00 in Brasov si ai inca o seara intreaga in fata, si nici cand te apuci deja sa imaginezi cum vei haladui tu cu MTB-ul la vara prin Rodnei, Suhard si Calimani.

Traseu: Dorna Candrenilor- Vf. Ousor si retur (CA + TA), datele turei: aici

Detalii inghetate.

Detalii inghetate.

Ace delicate.

Ace delicate.

Fractal.

Fractal.

Aliniati.

Aliniati.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

Privind spre Rodnei si spre picioarele pe care am schiat cu putin timp inainte.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

La 12 Apostoli, incercand sa ghicim formele in stanca.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

O ultima privire inainte de a face cale intoarsa.

DSC_0084.jpg

DSC_0089.jpg

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Peisajul tipic in tara Dornelor.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cea mai faina portiune cu pulver din toata tura.

Cuceritorii Ousorului

Cuceritorii Ousorului

DSC_0136.jpg

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Gata sa infruntam fata estica a Ousorului.

Panta mare si zapada buna.

Panta mare si zapada buna.

DSC_9902

O bucatica din Rodnei pe schiuri e tura, Ineu, Ineut si Vf Rosu

Au trebuit sa treaca 9 ani de zile ca sa revin intr-o zi de iarna in Muntii Rodnei. Nu doar pentru ca Rodnei sunt atat de departe, ci si pentru ca prima intalnire hivernala cu Rodnei a venit prea devreme, cand nu eram inca pregatita. In ultimii 10 ani multe lucruri au urmat acelasi model: un proiect, o idee, un gand care imi dau fluturi in stomac dar care forteaza cumva timpul, iar apoi un dus rece de lacrimi care ma readuce brutal cu picioarele pe pamant. Lacrimi de ciuda, lacrimi de neputinta, lacrimi nascute din slabiciuni, din demonii interiori sau din dor. Au fost insa si multe lucruri care mi-au iesit si tocmai ele curata amintirea esecului aparent. Spun aparent pentru ca fiecare asemenea eveniment a venit la pachet cu niste lectii, cu niste concluzii si experienta stransa m-a facut sa ma cunosc mai bine. Uneori m-am intors. De altfel am impresia ca imi e cumva scris sa ma intorc la experientele in care am esuat, tocmai ca sa imi dovedesc mie insami ca nu am esuat degeaba si ca pot sa fac lucrurile si bine.

Cu Rodnei mi-am facut temele. O parcurgere de vara a crestei alaturi de Claudia mi-a adus reperele necesare, m-a ajutat sa ma localizez in spatiu si mi-a aratat ca intr-o combinatie de bagaj mic si vreme buna, o parcurgere a crestei pe schiuri de tura este fezabila. Acela era cumva gandul initial pentru weekendul prelungit de 24 ianuarie. Sentimentul de a avea un inceput si un sfarsit. Emotia sau pur si simplu doar intrebarile ce se nasc fara control in mintea ta in ziua apropierii, atunci cand stai fata in fata cu intreaga mare de varfuri si nici macar nu le poti urmari unduirea pana la capat, trairile din zilele in care esti acolo sus, pe munte, privesti varfurile ce iti stau in fata si te intrebi daca o sa fie bine, si mai ales sentimentul pe care il ai la final, atunci cand te uiti in urma, cand Ineul nici macar nu se mai distinge, dar tu ai in minte fiecare pas, fiecare rasarit, apus, loc de cort, fiecare pauza pentru topit zapada. Sentimentul de a duce ceva la bun sfarsit mi-a ramas proaspat in minte dupa experienta din creasta Fagarasului si acum, cumva, continui sa il caut, planurile mele pe termen scurt, gravitand cumva in jurul lui.

Cum Marius si Irina aveau si ei gand de duca spre nordul tarii, ne facem pana la urma planurile impreuna si ne rezumam la un circuit de 2 zile in zona Inau-Inaut, cu dormit la refugiul din Saua Curatel. Voiam sa lasam timp si pentru doua incursiuni mai scurte in Calimani si in Suhard.

Desi locurile nu erau noi, traseele alese, da. Hotaram sa urcam in Curatel pe piciorul ce pleaca direct din centrul localitatii Rodna prin fanete si parcele de padure. In mare parte beneficiem de drum bun de car si apusul ne gaseste pe undeva pe la 1350 m. Stiam ca ne va prinde noaptea pe traseu, asa ca eram linistiti din punctul acesta de vedere. Avem parte de o noapte linistita, fara pic de vant si cu temperaturi blande. Strabatem bucati de padure in care zapada a fost asezata linistit, in cristale imense, subtiri si translucide, ce seamana cand cu niste braduti in miniatura, cand cu niste frunze. Lamele de apa inghetata vremelnic, pana ce atingerea palmei noastre le arunca in nefiinta. Zapada fasaie sub schiurile noastre si atat eu, cat si Radu incercam sa scormonim prin amintiri si sa nu ratam saua cu refugiul. Atunci cand stingem frontalele, profilul culmilor ni se dezvaluie in fata si in lateral si in jur de 20.30 ne gasim deasupra refugiului. Deschid usa cu putina teama, intrebandu-ma in ce stare am sa il gasesc dupa 9 ani. Explorez fiecare camera si o alegem pe cea cu soba. Nu pentru ca am avea vreo intentie sa facem focul, ci pentru ca priciul promite sa ofere loc pentru patru persoane.

In loc de foc in soba, pornim primusul si topim zapada, facem supe, ceai si tot ritualul de iarna. In refugiu nu e frig, stau lejer doar in pufoaica subtire langa primus si caldura degajata de arzator mai contribuie si ea la confortul din camera. Peste noapte nici macar nu a inghetat apa, deci puteam sa ma descurc doar cu sacul de vara si sa mai fi taiat ceva din volumul/ greutatea din rucsac.

Dimineata vine cu vremea buna din prognoza. Soarele incalzeste generos locurile si atunci cand ne pornim in final spre Inau, dam jos de pe noi strat dupa strat. Nu ar mai fi mai mult de 3 kilometri, insa cei + 600 m diferenta de nivel nu se lasa usor dovediti. Muchia cu varful Rosu,pe care ne-am desenat coborarea ne insoteste constant pe partea dreapta si ne lasa sa ii privim detaliile, creasta ingusta dintre Inaut si Vf. Rosu, versantii albi, urcusul sustinut. Sub varf facem pauza mai lunga, eu si Marius ramane sa topim niste zapada pentru o noua runda de ceai, cat timp Irina si Radu urca pe Inau. Apoi pornim cu totii pe linia crestei, eu si Marius pe picioare, Radu si Irina majoritar pe schiuri. Inautul pare mai mare iarna, dar nu ne pune probleme tehnice, iar de aici, desi ochii imi luneca spre Gaja si drumul lin ce coboara spre Pasul Rotunda pe care il ghicesc doar inzapezit intre palcurile de padure de la orizont, pasii se indreapta spre Varful Rosu. Am remarcat piciorul acesta puternic, inca de cand am fost vara pe creasta si m-a intrigat intr-un fel. Nu e la fel de masiv ca ramificatia cu Pietrosul, dar face si el ce poate, fiind chiar la inceputul crestei.

La 50 de metri sub varf ne putem pune deja schiurile in picioare si pe prima bucata gasim S-urile altor schiori si le urmam si noi, conducandu-ne pe zapada buna. Inghetata, dar buna. Apoi, Radu traseaza o linie pe curba de nivel, printre braduti si jnepeni si ne gasim destul de repede sub varful Cobasel. Aici parasim niste urme bune de urcare si urmam S-urile ce se lasa pe versantul stang, in coboare, printr-un pulver de vis. In mod clar, eu si Radu ne-am bucurat de pulver, Irina s-ar fi bucurat si ea, dar nu prea mult pentru ca isi facea griji pentru Marius, care, fiind la inceput in ale schiului de tura, nu avea cum sa inteleaga entuziasmul pulverului. Iar Marius se lupta cu rucsacul, cu zapada plina de capcane si cu virajele ce pur si simplu nu ies cum te astepti. Il inteleg perfect! Cele 2 sectiuni de pulver au fost insa platite scump, cu o balaureala crunta printr-o padure neumblata. Inaintasii nostri au coborat si pe aici pe schiuri, dar dintre noi, doar Radu a avut suficienta tehnica sa le urmeze exemplul. Noi, restul, am innotat cu schiurile pe rucsac prin zapada pana la sold. Marius spunea ceva de 700 m pana in nu stiu ce drum forestier, dar sigur nu am nimerit in drumul cu pricina si nici 700 m nu am facut, ca in ritmul de deplasare ne-ar fi luat 7 ore. Sau 7 zile si 7 nopti :).

Ajungem insa in final la ceva luminis care s-a dovedit a fi o poiana mare, de unde, condusi de instinctul lui Radu am inceput sa urcam pe o poteca lata prin padure, pana ce ne-am trezit intr-un drum de car acoperit cu zapada si apoi pe ceva…partie. De fapt, pana sa ne dam seama ca e partie am vazut doar 2 balize cu semn de interzis. Tot coborand pe zapada batuta bine (dar nu ratracuita) ne dam seama ca asta trebuie sa fie ceva partie si semnele din stanga si din dreapta niste balize. Jos, in vale se vedeau niste luminite si astea nu puteau fi decat cladirile din Valea Blaznei. Ce e drept, pe harta noastra nu aparau decat niste cabane vechi, o tabara scolara si cam atat. Astfel incat partia, complexul de hotel+ spa si restul constructiilor din vale au fost de-a dreptul suprinzatoare. Partia ne coboara 300 m diferenta de nivel si daca reuseai ca in viraje scurte sa te tii pe portiunea batatorita bine, coboararea era chiar placuta, chiar si la frontala.

Ajunsi la complexul Alpina Blazna incercam sa ne facem un plan de bataie. Am intra la caldura, am manca, am face si niste Spa daca tot e la oferta, dar in egala masura aveam o rezervare in Vatra Dornei pe care ne doream sa o onoram. Cum stateam noi 4, cu frontalele pe cap, aliniati in fata hotelului cu geamuri mari, de partea cealalta a ferestrelor se insira alti 4 angajati, adunati sa priveasca turistii nocturni aterizati de pe munte. O scena de tragi-comedie cum stateam noi de-o parte si de alta a ferestrei, uitandu-ne unii la altii, analizandu-ne unii pe altii, 2 lumi diferite pe care cativa pasi in directia usii le va readuce in acelasi timp si spatiu. Marius da de un taximetrist ca sa putem recupera masina si mai dam la bete vreo 6 kilometri pe drum, pana in Sant. Schiurile curg la vale, petricele nevazute se simt sub talpa schiului care va necesita dupa concediul asta cu siguranta niste mici reparatii si luminile din vale se apropie constant.

Ii gasesc pe Marius si Irina stand de vorba cu un localnic. Intre timp Irina pleaca cu taximetristul, iar noua ni se alatura Radu. Domnul cu care stam de vorba la poarta vine din casa cu niste ceai de menta cu muuult zahar. Cald si aromat ne intra drept la inima, asa ca putem conduce linistiti o ora si jumatate pana in Vatra Dornei pe o increngatura de drumuri comunale, inzapezite dar deschise si in stare buna. Dusul de seara si paharul de vin de la pensiune de trimit grabnic la culcare la ora 1 noaptea, orice ganduri pentru un start matinal a doua zi, fiind amanate.

Text: Mihaela.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Pregatiri pentru plecarea din Rodna Veche.

Printre fanete.

Printre fanete.

DSC_9841.jpg

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Cu Suhardul in departare, in lumina frumoasa a serii.

Ultimele raze de soare.

Ultimele raze de soare.

DSC_9856.jpg

La inaltime.

La inaltime.

DSC_9867.jpg

DSC_9882.jpg

Culori de pe alta lume.

Culori de pe alta lume.

DSC_9891.jpg

Linistea inserarii.

Linistea inserarii.

Urcand cu spor.

Urcand cu spor.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

In departarea, creasta Rodnei si refugiul din saua Curatel, la care speram sa ajungem in seara aceasta.

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Schiorii in fata cu universul, in continuarea seriei "biciclistii in fata cu universul".

Casa noastra pentru seara aceasta.

Casa noastra pentru seara aceasta.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Dimineata pe nu foarte racoare, urcand nu foarte vijelios spre Varful Ineu.

Pregatiti de atacul varfului.

Pregatiti de atacul varfului.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Irina, Ineul si creasta Rodnei ce se intinde la orizont.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Inca un pic pana pe varful Rosu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

Privind spre Ineut si spre Ineu.

De aici, tot la vale.

De aici, tot la vale.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

Ceata inca domneste deasupra depresiunii Transilvaniei. Deasupra in schimb, un soare orbitor.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

In cautarea bucatilor cu zapada buna.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Conditii complexe pentru Marius, in meniul zilei tabla, scoici si crusta.

Ultimele raze e soare.

Ultimele raze e soare.

Sunset skiing.

Sunset skiing.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.

Tradati de crusta, se mai si cade la datorie.

DSC_9702

Rural freeride, printre catunele din Moeciu

Chiar daca s-a lasat putin asteptata iarna si-a intrat aproape deplin in drepturi in inceputul acesta de ianuarie. Nici nu stiu daca sa ma bucur sau nu caci dupa 2 saptamani cu temperaturi minime de -15 grade primavara pare undeva foarte departe, si la fel de departe sunt si primele iesiri pe bicicleta. Din partea buna a lucrurilor in schimb in perioada asta poti face ceva ce a fost aproape imposibil in ultimele ierni, poti incepe turele de schiuri aproape direct din gara sau de la masina, fara ore intregi de bocanit in bocanci cu schiurile in spate. Iar muntele s-a transformat brusc intr-un imens teren de joaca pe care esti liber sa-l explorezi pe schiuri.

Revenind la povestea weekendului, pe cod galben si imediat dupa ce se descarca cerul de zapada nu-i o idee deloc buna sa te aventurezi prin muntii mari, mai ales atunci cand vantul isi face de cap si muta zapada de colo colo creeand adevarate capcane. Sunt in schimb zile numai bune de mers pe dealuri si printre catune acolo unde zapada se aseaza bine indiferent de cat de tare bate vantul pe sus.

In cazul de fata dealurile alese au fost in Moeciu, trupa a fost suficient de numeroasa ca sa nu mai ramana pulver dupa fiecare coborare si vremea a fost suprinzator de ok in comparatie cu codul galben de vant si de ger anuntat. Am avut parte chiar si un pic de soare ce a aparut complet neasteptat in peisaj.

Moeciu s-a schimbat incredibil de mult in ultimii ani, au rasarit pensiuni fara numar, multe din ele fara nici un dumnezeu. Din fericire s-a pastrat inca destul de bine peisajul specific al fanetelor agatate pe deal iar noi pe aici pe aici dam ture, cautand pante suficient de lungi, porti deschise si zapada cat mai buna. Din fericire avem parte din plin si de unele si de celelalte, intratat incat ma intreb ce caut pe aici cu tandarelele mele cu care ma afund ca si cu submarinele.

Pana la sfarsitul zilei apucam sa strangem 4 coborari prin fanete diferite, frigul in schimb ne alunga la caldura in cele din urma, in cazul nostru la sauna si la inot in Brasov. Ziua de duminica viscolul si codul continua si cuceresc drumurile patriei astfel incat noi le limitam la o tura prin jurul casei, o urcare pe Stejeris cu plecare pe schiuri direct de acasa. Pe Stejeris e complet pustiu, padurea arata cat se poate de misterios iar frigul musca in zonele in care bate si vantul. Termometrul cred ca a scazut sub -20 de grade si nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi acum in varf de munte. Din Poiana fac si o prima coborare pe schiuri pe drumul vechi, coborand pe schiuri pana in Schei. Pana la urma nu-i rau deloc sa ai muntele in spatele casei si sa inlocuiesti plimbarea pe schiuri de tura din IOR cu Stejerisul sau cu Tampa.

DSC_9641.jpg

La deal printre fanete.

La deal printre fanete.

Doru si poteca unduita.

Doru si poteca unduita.

Peisaj de iarna.

Peisaj de iarna.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pregatiti pentru prima coborare a zilei.

Pulver adanc si forma buna.

Pulver adanc si forma buna.

Sorin in actiune.

Sorin in actiune.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

Inca un pic si incepe si a doua coborare.

DSC_9695.jpg

DSC_9697.jpg

DSC_9702.jpg

A treia desfocire a zilei.

A treia desfocire a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Cea mai pitoreasca urcare a zilei.

Sfarsit de zi.

Sfarsit de zi.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

-15 grade, ultimele raze de soare si ultima coborare.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

A doua zi de dimineata, pe Stejeris, terenul de joaca din spatele casei.

Pinguinii ataca stejerisul.

Pinguinii ataca stejerisul.

Vali si drumul de Poiana.

Vali si drumul de Poiana.

In cautarea potecii.

In cautarea potecii.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

La vale pe schiuri pana aproape de piata sfatului.

DSC_9531

Jurnalul trecerii dintre ani, un pic de Ciucas, un pic de Bucegi si ceva Brasov

Probabil unul din marile avantaje ale mutatului in Brasov e faptul ca putem gazdui cu usurinta si destul de des prietenii din Bucuresti sau din alte parti ale tarii. E un fel de socializare fara nici un fel de efort in care vine muntele la Mahomed si eventual tot ce trebuie sa facem daca avem chef e un pic de ordine si eventual ceva de mancare. Intotdeauna mi s-a parut complet fara sens sa dai o suma exorbitanta pe o pensiune la munte si sa stai cu orele in blocajele ce se formeaza pe drum. Cu atat de mult a disparut sensul de cand ne-am mutat la Brasov. Asa ca de revelion nu am facut altceva decat sa stam acasa, sa iesim la munte si sa gazduim prieteni.

Ultima zi de an, printre copacii de zahar din Ciucas

Dupa un ski de tura cu Hoinarii prin Postavaru in penultima zi de an si cu mare parte din prieteni deja sositi sambata dimineata e timpul pentru o tropaiala la -15 grade prin Ciucas. Drumul spre pasul Bratocea arata absolut genial, toata zapada cazuta la nord de pas pare sa se fi lipit complet de crengile copacilor si pare ca mergem cu batranul nostru logan pe un drum de basm.

Din pasul Bratocea o luam spre varf, printr-o zapada mare si pufoasa care ne face sa ne intrebam ce cautam pe aici in bocanci si nu pe schiuri. Mai sus zapada e in schimb purtata de vant, ne prind din urma si Elena si Andreea si sapam cu randul urme printr-o zapada ce trece in anumite locuri de brau. Spre nord se vede Transilvania inzapezita, spre sud in schimb lucrurile arata mult mai saracacios din punct de vedere al zapezii. Momentul amuzant al zilei e intrecerea in patru labe pe crusta formata sub varf, pe care era binenteles mai eficient sa mergi asa decat sa sapi urme.

Ajungem si pe varf, suntem luati in primire de un varf taios si pornim rapid la vale, spre cabana Ciucas. Business-ul pare sa mearga de minune aici, plin de turisti, drumul pana in Valea Berii e aproape complet deszapezit si brusc nu mai regretam ca nu am luat schiurile dupa noi. De pe varf oricum le-am fi carat cea mai mare parte a drumului la vale.

Revelionul, sarac in artificii de pe dealul Cetatuii

Daca in urma cu un an revelionul ne-a prins la Bunloc privind de la distanta artificiile de deasupra Brasovului de data aceasta am zis sa incercam sa le vedem de aproape. Dealul Cetatuii pare un loc bun asa ca ne pornim la o scurta plimbare nocturna inainte de miezul noptii. Pe deal lume multa, galagie si inghesuiala, Brasovul e partial acoperit de tipica pacla iar artificiile dezamagesc, sau cel putin dezamagesc in comparatie cu asteptarile noastre. Parca cel mai fain arata artificiile din Racadau dar in centru vechi pare un fel de dezorganizare totala. Sincer ma asteptam la mai mult de la brasoveni.

Inceput de an, pe schiuri, in Poiana si in muntii mari

Dimineata zilei de 1 ianuarie ma prinde in Poiana la ora 9 asteptand deschiderea instalatiilor, cu sperante de partii parasite de petrecaretii din noaptea anterioara. Din pacate descopar ca momentul deschiderii e amanat pentru ora 10:30. Nu-i nimic, am si focile dupa mine si reusesc sa fac o urcare pe piei inainte, numai buna de incalzire. Urmeaza o ora de schi pe partii destul de pustii urmata de inca urcare si o coborare cu Suca. Un inceput deloc rau de an, chiar daca a fost tot in locul de joaca din spatele casei.

Astfel incat incerc sa compensez ziua ce urmeaza cu Mihai si Marius cu o coborare pe Morar. Urcam cu cabina si pe platou descoperim ca zapada mai mult lipseste. In schimb e cald si soare si un gram de inversiune termica ne lasa sa urcam doar in bluza de corp pana la Omu. Vantul in schimb si-a facut de cap si pe vai astfel incat pulverul de pe Morar e amanat pentru data urmatoare iar noi ne luptam din rasputeri cu o zapada bine indesata de vant pe care e O adevarata provocare sa virezi. Singurul care se bucura de zapada e Marius cu splitboardul lui si in vreme ce vad cat de mult ne chinuim noi ma gandesc ca n-ar strica sa ma apuc si eu de sportul asta.

Reusim sa coboram pe schiuri pana la jumatatea drumului dintre caldarea inferioara si Poiana cu Urzici intr-un fel de combinatie de derapat cu descatarat de mici saritori. Acele Morarului arata intr-un mare fel, zapada in schimb e putina pe rape si o sa mai dureze pana cand se vor astupa complet toate saritorile. Oricum vaile din Bucegi sunt un loc in care chiar mi-ar place sa mai ajung in iarna asta, si la urcare si la coborare, mai ales daca rezolv problema cu claparii ramasi cu 4 numere mai mari.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Drumul spre pasul Bratocea, printr-o padure complet tapetata de zapada.

Bradul cel falnic.

Bradul cel falnic.

Hivernal.

Hivernal.

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

Echipa pregatita sa ia varful cu asalt

La sapat de urme.

La sapat de urme.

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara....

Banda rosie. Cine stie, poate intr-o vara….

Turnul lui Goliath.

Turnul lui Goliath.

Munti, munti si iar munti.

Munti, munti si iar munti.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Lupta de final, cu cativa metri inainte de varf.

Trei fete cucuiete.

Trei fete cucuiete.

De aici, doar la vale.

De aici, doar la vale.

Babele ciucasene.

Babele ciucasene.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

Revelionul de pe dealul cetatuii, putin cam aglomerat si cam sarac in artificii.

La multi ani Brasov.

La multi ani Brasov.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

Inceput de an tot pe schiuri de tura, cu Mihai si cu Marius, pe un platou ce duce putin lipsa de zapada.

La cerdac.

La cerdac.

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

Vulturul catre baza, unde ziceati ca e zapada?

DSC_9603.jpg

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Analizand variantele de pe valea Cerbului.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Pe unde o fi mai bine?

Pe unde o fi mai bine?

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Varianta directa si inghetata, a lui Marius.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Si varianta schiorilor, mai domoala si cu zapada mai prietenoasa.

Tot la vale.

Tot la vale.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

In Poiana cu urzici, cu Acele Morarului in fundal.

DSC_9632.jpg

dsc_9285

Jurnal de miniconcediu, intre toamna si iarna.

Nu e deloc usor sa gasesti idei interesante de ture pentru perioada asta, mai ales pentru mai multe zile. Pe de o parte vremea poate usor sa-ti joace feste prin mini-uragane cum a fost cel de vineri, pe de alta parte zilele sunt scurte si friguroase si mental inca nu esti obisnuit cu frigul.

Dar in cazul de fata nu a fost nici frigul nici mini-uraganul nu au fost cauza planurilor zadarnicite, ci o toxiinfectie dobandita fix in momentul crucial al planificarilor pe ultim moment. Astfel incat pana la urma turele epice din colturi indepartate de tara au ramas pentru alta data, ziua de mini-uraganul de vineri s-a transformat intr-o zi de munca iar zilele petrecute afara au fost petrecute tot in terenul de joaca de pe langa casa. Una pe bicicleta in ultima zi de toamna calendaristica si doua zile petrecute pe schiuri de tura, profitand la maxim de zapada asternuta dupa ziua de vineri.

Ultima tura de MTB pe 2016.

Luna ce a trecut cred ca au fost cel putin 4 “ultime” ture de MTB pe anul asta. Si de fiecare data a aparut o zi blanda de toamna in care atractia MTB-ului era prea mare. In schimb ziua de azi sigur nu e o zi blanda de toamna, la mijloc de zi mercurul termometrului nu pare sa treaca peste 0 grade. Dealurile dintre Zarnesti, Holbav si Poiana Marului sunt acoperite pe alocuri de un strat subtire de zapada, pamantul e complet inghetat si noroiul lipseste cu desavarsire iar noi avem parte de o tura cu 6 ore de soare, 1700 de metri diferenta de nivel si aproape 50 de kilometri.

In toate catunele pe langa care trecem oamenii se pregatesc de iarna, capitele sunt stranse constiincios in curte iar hornurile fumega linistit. Si sunt destul de convins ca asta e ultima tura cu MTB-ulul pe anul asta, saptamanile ce urmeaza in Brasov maximele vor fi constant negative si zapada ce se anunta vineri ma ca indoiesc ca va disparea in decembrie. Iar ceva imi spune ca la primavara cand voi pune schiurile in cui primele ture de primavara vor fi tot prin dealurile din Holbav.

De la MTB, la schiuri de tura, pana la Malaiesti.

Planul pentru ziua de sambata e cat se poate de simplu, o tura de schiuri pana la Malaiesti cu speranta de a face primele viraje ale sezonului prin zapada proaspat in caldarile de deasupra Cabanei. Partea buna e ca zapada incepe de unde lasam masina si putem sa urcam continuu pana la Malaiesti pe schiuri. Partea proasta e ca in caldari zapada e spulberata si in locurile in care e ingramadita are o consistenta de poliester extrudat. In plus nu are nici o baza iar pietrele sunt adevarate capcane asa ca renuntam la gandul a mai urca prea mult de la cabana in sus si ne intoarcem cu coada intre picioare la o ciorba si doua prajituri.

La Malaiesti in schimb e suprinzator de putina lume tinand cont ca e o sambata dintr-un concediu prelungit, in schimb cabana si locul in sine au ceva aparte. Sunt putine locuri in Bucuresti care arata atat de spectaculos si trebuie sa revenim aici la primavara pentru ceva prin caldari. Dar pana atunci mai trebuie sa se astearna ceva zapada. Deocamdata luam schiurile in spate si coboram in clapari pana la masina si ne refugiem in caldura apartamentului in Brasov.

Primele viraje ale sezonului, pe zapada artificiala din Postavaru.

Dupa ziua de sambata in care am carat schiurile in spate la vale duminica vine si randul primelor viraje in Postavaru. Oamenii au lucrat la greu in ultima saptamana de cand s-a racit vremea, au golit jumatate de lac, i-a mai ajutat si zapada cazuta vineri si partiile arata impecabil. Mare parte din zapada e zapada artificiala, schiori sunt putini caci instalatiile merg in regim de vara si e o singura cabina functionala.

E in schimb terenul perfect de joaca pentru schiuri de tura, mai ales in jumatatea superioara unde toti copacii sunt acoperiti de un strat compact de chiciura si zapada. Un tablou de iarna completat de un soare cu dinti si de o vizibilitate de zile mari. Nici cu tragerea de inima nu stam prea rau si avem timp sa facem 3 urcari pe piei, sa ne bucuram si de prajiturile de la cabana si sa prindem si 3 coborari pe masura. Si chiar daca nu a fost nici munte adevarat a iesit o zi chiar reusita, dublata de inca o iesire luni seara dupa munca, sub un cer plin plin de stele si cu o prima coborare nocturna pe anul acesta.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

Intre Crai, Fagaras si Tara Barsei, in ultima tura de MTB pe 2016.

DSC_9158.jpg

Moment de odihna.

Moment de odihna.

Pregatit de iarna.

Pregatit de iarna.

Ora de aur.

Ora de aur.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

Bucegiul pudrat si el de zapada.

DSC_9183.jpg

Dupa ninsoare.

Dupa ninsoare.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Tot la deal, cu spor pe schiuri.

Intalnirea cu iesenii.

Intalnirea cu iesenii.

Omul de zapada patriot.

Omul de zapada patriot.

Castigand inaltime.

Castigand inaltime.

Inca putin pana la cabana.

Inca putin pana la cabana.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Poate nu cea mai potrivita culoare.

Cale intoarsa.

Cale intoarsa.

Postavarul si norul furtunos.

Postavarul si norul furtunos.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Inca o zi pe schiuri, de daa aceasta in postavaru.

Tapetati.

Tapetati.

DSC_9260.jpg

DSC_9265.jpg

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Al 8-lea sezon pentru schiurile pe care am invatat sa si schiez.

Aliniati.

Aliniati.

La balcon.

La balcon.

DSC_9297.jpg

Dupa munca.

Dupa munca.

Deasupra Brasovului.

Deasupra Brasovului.

DSC_2969

De trei ori Vanturis si Postavaru Night.

Daca e un lucru care nu-mi place la concursuri e ca uneori pentru a participa la ele trebuie sa sacrifici o alta tura pe munte. Asta poate si pentru ca din punctul meu de vedere atunci cand de hotarasti sa te inscrii la un concurs ideea ar fi sa ajungi la el pregatit si cat de cat odihnit. Iar atunci cand concursul e pus duminica sau sambata seara o zi e sacrificata daca vrei sa dai tot ce ai mai bun in tine la concursul respectiv.

Iar cum anul acesta ziua de dinainte de concurs a avut parte si de zapada proaspata mai multa decat in ultimele luni la un loc alegerea a fost ca si facuta, planul pentru ziua de sambata fiind cucerirea varfului Vanturis cu putina invarteala pe dealurile din zona in cautarea pulverului perfect.

Toate bune si frumoase pana cand ajungem la cabana Cuibul Dorului unde descoperim ca Transbucegiul e cat se poate de acoperit de zapada si ca sansele sa ajungem cu masina pana la Dichiu sunt minime. In consecinta asaltul asupra Vanturisului a inceput cu un mars de aproape doua ore pe schiuri pe drumul acoperit de zapada. E incredibil cat de multa zapada a putut aduce saptamana ce a trecut iar in momentul in care te uiti in jur ai zice ca esti mai degraba in mijlocul iernii si nu la sfarsit de martie. Daca weekendul trecut la inaltimea asta mergeam printre branduse si ghiocei acum totul e acoperit de un strat destul de sanatos de 20-30 de centimentri de zapada. Singurul regret e ca zapada aceasta n-a venit mai devreme caci e tare fain sa poti pleca pe schiuri direct de la masina.

Revenind acum la povestea zilei dupa primul asalt reusit asupra Vanturisului ne asezam pe modul de coborare si ne dam seama ca zapada nu e de vis chiar peste tot. Vantul si-a cam facut de cap zilele trecute, bucatile de zapada buna alterneaza cu capcane ce ne pacalesc cozile schiurilor si ne fac sa aterizam in diverse variante in zapada.

Al doilea asalt a decurs cu mai putine evenimente si in formatie de 3 dupa jonctiunea cu Sorin, deja stim la ce sa ne asteptam de la zapada si cei 150 de metri de coborare curg mult mai cursiv. La al treilea asalt avem parte si de intariri cu trupa lui Dani si a lui Radu, ajunsi cu ceva intarziere la asaltul final.

Ziua de schi se apropie in schimb de sfarsit si noi trebuie sa ne grabim spre masini pentru a ajunge la Postavaru Night, anul acesta in postura de sustinator / fotograf. Intotdeauna m-am intrebat cum arata concursul acesta vazut de pe margine caci atunci cand participi in afara de respiratie, de efort si de lupta pentru aderenta nu prea tin minte prea mare lucru de la ultimele participari. Intr-un fel intunericul si lumina frontalei creeaza un fel de efect de tunel si in multe momente e greu sa-ti dai seama pe unde esti. Nu zic nu, privelistea de sus e super faina, ideea concursului cat se poate de ineditata iar atmosfera si socializarea de la cabana sunt pe masura dar din jumatatea de ora de concurs ramai cu mult prea putine amintiri.

In schimb dupa experienta privitului de pe margine pot spune ca e un concurs cat se poate de estetic, iar imaginea luminitelor in lupta cu panta si cu ele insele cu orasul in fundal arata intr-un mare fel. Doua lumi diferite si totusi atat de legate.

Pe partia privata "Transbucegi". Cu toate asta am avut un pic de emotii ca pana ne intoarcem o sa-si faca aparitia si plugul...

Pe partia privata "Transbucegi". Cu toate asta am avut un pic de emotii ca pana ne intoarcem o sa-si faca aparitia si plugul…

Prima data pe Vanturis, si desfocirea de rigoare.

Prima data pe Vanturis, si desfocirea de rigoare.

A 3-a oara pe Vanturis, de data aceasta in formatie extrem de extinsa.

A 3-a oara pe Vanturis, de data aceasta in formatie extrem de extinsa.

Revenirea iernii, si Sorin agresiv pe coborare.

Revenirea iernii, si Sorin agresiv pe coborare.

Asteptand concurentii.

Asteptand concurentii.

DSC_3002.jpg

Frontale, sudoare si zapada.

Frontale, sudoare si zapada.

DSC_3039.jpg

Luci, omul cu microbul, inchizatorul plutonului.

Luci, omul cu microbul, inchizatorul plutonului.

DSC_2907

Din nou pe schiuri sau cu ele in spate, pe Gaura si pe Morar

Caratul schiurilor in spate atunci cand zapada lipseste, eventual incaltat in clapari pe teren accidentat clar nu e cea mai placuta indeletnicire pentru mine. Oricum ai drege-o atunci cand mergi pe pamant inghetat sau pe o poteca bolovanoasa ajungi sa te misti cam ca o rata beata, cu schiurile care se mai si agata eventual de toate crengile intalnite pe drum si cu care strecuratul pe sub busteni devine o mica aventura. Cumva pentru mine ski-ul in general si skiul de tura in particular e legat de usurinta si de libertatea de explora muntele. Iar atunci cand sunt in clapari si am in fata cateva ore de urcat cu schiurile in spate numai liber nu ma simt.

Iar cum iarna aceasta temperaturile au fost cam de primavara iar zapada a ramas captiva doar pe vai si la peste 2000 de metri motivatia de a lua schiurile in spate a fost aproape inexistenta. Si totusi odata la ceva vreme dorul de munte adevarat invinge disconfortul caci pana la urma locurile prin care ajunge cu bicicleta nu se compara cu salbaticia locurilor in care poti ajunge doar cu piciorul.

Asa ca intr-un fel in dimineata asta urcusul de 5 ore pe Valea Gaura nu mai pare chiar atat de lung, sau cel putin sunt convins ca nu poate fi la fel de lung ca dupa o jumatate de 7500. Pe masura ce urc trec in mod accelerat prin anotimpuri. In zonele nordice si umbroase zapada poate fi gasita destul de jos, in vreme ce prin partile insorite pasesc printre branduse si ghiocei, dar nici vorba de a putea urca pe schiuri.

Chiar daca e lunga Valea Gaura arata intr-un mare fel, mai ales pe masura ce urc si pe masura ce peisajul arata din ce in ce mai hivernal. Probabil cea mai spectaculoasa e a doua caldare, incojurata aproape din toate partile de pereti de stanca. Iar atunci cand claparii dau in cele din urma de zapada incep sa se simta si ei in largul lor iar eu incep sa-mi gasesc ritmul. Din loc in loc in schimb e ceva de muncit la urme, sunt singurul care urca pe vale si nu pare sa mai fi trecut cineva pe aici de la ultima ninsoare. Portiunea cu lanturi e chiar putin interactiva si inghetata, coltarii musca in schimb cu spor si in curand depasesc si pragul vertical si la mai bine de 4 ore de la plecare pot sa ma urc in sfarsit pe schiuri.

E deja destul de tarziu si un vant taios ma ia in primire atunci cand ma apropii de cabana Omu, cu temperaturi de mijloc de iarna si nu de sfarsit de februarie. Incerc sa ma hotarasc repede pe unde ma dau jos, Morarul arata bine dar la prima incercare de intrare direct de sub statie ma simt ca pisica pe gheata si fac cale intoarsa, intrand in cele din urma dinspre saua Buscoiului. Norii care au invaluit Omu astazi au disparut complet, zapada pe vale e geniala, inghetat si solida sus si acoperita de un puf de 5-10 centimentri dupa prima caldare.

Virajele se leaga, zapada prinde canturile schiurile fix atat cat trebuie, caprele negre ma privesc cocotate de pe creasta Balaurului iar eu alunec la vale bucurandu-ma de unul din cele mai frumoase momente de pana acum de anul acesta. Sunt momente in care totul se leaga si care par intr-un fel ireale, in care nu-ti vine sa crezi ca poate sa fie atat de frumos. Asa ca pana la urma da, cateodata merita carate schiurile cateva ore in spate pentru astfel de momente.

PS.

In una din cele mai interesante si creative campanii de marketing luni, de ziua poezie in cateva cafenele din tara puteai sa platesti o cafea de la Julius Meinl cu un poem. Cam asta e ce a iesit:

The flying clouds above the stony citadel,
Blue snow, and a first run,
A thought of worry and unstable snow,
Another turn, the snow which catches my descent,
All thoughts then disappear,
And you become the flow.

Cu morarul ridicat la inceputul traseului.

Cu morarul ridicat la inceputul traseului.

In cautarea zapezii.

In cautarea zapezii.

Branduse si munte adevarat.

Branduse si munte adevarat.

DSC_2867.jpg

La firul ierbii.

La firul ierbii.

Inaintand spre iarna.

Inaintand spre iarna.

Asortat.

Asortat.

Inca putin pana la Omu.

Inca putin pana la Omu.

Panoramic.

Panoramic.

DSC_2902.jpg

La inaltime.

La inaltime.

It's a long way down.

It's a long way down.

Zapada perfecte si urme cat de cat pe masura.

Zapada perfecte si urme cat de cat pe masura.

Puf.

Puf.

Plateste cu o poezei.

Plateste cu o poezei.

DSC_2176

Pe schiuri prin Baiului, din nou in cautarea zapezii

Cred ca sunt putine peisaje de munte din Romania care sa se compare cu felul in care abruptul Bucegilor se vede din Baiului. Peretii masivi de stanca se ridica fix de peste drum si senzatia intr-o zi senina e ca daca te opintesti putin ai putea sa arunci o piatra pana in partea cealalta. Si totusi astazi nu avem parte de un cer complet senin iar un plafon ingust de nori ascund din cand in cand Caraimanul si Costila.

Iarna care a venit weekendul trecut in Bucuresti nu a ajuns cu aceleasi forte si la munte. Cu toate astea cei 10-15 centimetri de zapada proaspata si usoara sunt suficienti pentru a putea urca pe schiuri. Planul zilei e scurt si simplu, o urcare pe Zamora in cautarea panoramei perfecte spre Bucegi, mers pe creasta pana la Azuga si de aici coborat pe partie.

Atunci cand iesim in cele din urma din padure ne ia in primire un vanticel inghetat care ne aminteste ca totusi afara sunt sub -10 grade si care ne sileste sa ne infofolim cu toate hainele. Mi se pare incredibil cat de mult reduce frigul dorinta de a face poze. Atunci cand trebuie sa stai mai mult timp in loc pentru a face o poza si atunci cand trebuie sa-ti incalzesti de fiecare data dupa mainile stai sa te gandesti de doua ori daca se merita scos aparatul.

Asa ca urcarea si drumul pe creasta se scurg intr-un ritm alert in care incercam sa ne miscam constant pentru a ne incalzi. In ultimele ture in care am avut parte de un frig destul de serios mi-am dat seama ca picioarele mele au ramas in continuare cu o sensibilitate la frig si ca va dura mai mult timp decat ma asteptam pentru a reveni la parametri normali. Pana atunci si pana cand voi gasi un set de perechi care sa se potriveasca cu noua conformatie a piciorului iarna nu va mai fi probabil printre anotimpurile preferate.

In creasta ne ia in primire si ceata asa ca drumul pana pe Urechea se scurge repede in aceasi incercare de ne incalzi. Si chiar daca zapada pe Cazacu si pe Urechea nu arata foarte rau gandul ca urmeaza un drum lung prin padure prin zapada fara nici un fel de baza ne face sa ramanem la planul initial. Asa ca incheierea turei e marcata de o coborarea pe Sorica cu nefericit de multa gheata la sfarsitul zilei, si cu un Bucegi in departare ce s-a hotarat sa iasa in cele din urma din nori. Iar in Bucegi pe sus se vedea destul de multa zapada, pacat ca saptamana ce urmeaza vremea se incalzeste din nou…

Noroc cu stratul minim de zapada ce incepe din Busteni.

Noroc cu stratul minim de zapada ce incepe din Busteni.

DSC_2142.jpg

Costila ascunsa sub un nor, si panorama asupra abruptului prahovean.

Costila ascunsa sub un nor, si panorama asupra abruptului prahovean.

La drum.

La drum.

Dam si de iarba in zonele in care vantul si-a facut de cap.

Dam si de iarba in zonele in care vantul si-a facut de cap.

Zamora.

Zamora.

Opera vantului.

Opera vantului.

Pe muchie.

Pe muchie.